Cum vrea Gigi Becali să-l ia pe Dan Petrescu de la CFR Cluj. Un oficial al campioanei a confirmat
13.06.2020, 09:45Liga Națiunilor: Italia - Franța, duminică, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Israel - Belgia, duminică, 21:45, DGS 2
Chiar dacă Gigi Becali a spus de mai multe ori că Bogdan Argeș Vintilă e antrenor "pe viață" la FCSB, se pare că Dan Petrescu este în continuare ținta sa principală.
Informația e confirmată chiar de oficialii celor de la CFR Cluj.
"Acum îi dă calde lui Dan Petrescu. Însă e pe merit asta, nu poţi să negi. Avem încredere în Dan, el are contract cu noi, se simte bine la Cluj", a declarat directorul sportiv Bogdan Mara pentru AntenaSport.
- În urmă cu câteva zile, Gigi Becali i-a prelungit cu un an contractul lui Bogdan Vintilă cu FCSB.
- 48 de ani are Bogdan Vintilă, tehnician care a ajuns la FCSB în august 2019.
”Vintilă rămâne la FCSB chiar dacă nu câștig campionatul, chiar dacă retrogradez! Eu nu-l dau afară! Trebuie să facă doar ceea ce a făcut și până acum: rugăciune și biserică. Pe mine biserica mă interesează, nu contează ce știe să facă el ca antrenor. Se duce la rugăciune? Atunci e frate cu mine”, a anunțat Becali la Digi Sport, zilele trecute.
- Dan Petrescu (52 de ani) și-a început al doilea mandat de antrenor la CFR Cluj pe 22 martie 2019.
- 30 iunie 2022 este data scadentă a contractului lui Dan Petrescu cu CFR Cluj.
- Dan Petrescu a câștigat două titluri cu CFR Cluj: 2017-2018 și 2018-2019.
CFR Cluj - FCSB, în prima etapă de la reluarea Ligii 1
Chiar în prima etapă de la reluarea Ligii 1, cea de-a treia din play-off și play-out, avem derby-ul CFR Cluj - FCSB. Meciul care poate decide titlul va fi duminică, 14 iunie, de la ora 20:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 1, pe digisport.ro și m.digisport.ro, dar și în aplicația Digi Online.
După ce meciurile Dinamo - Chindia și Craiova - Botoșani au fost amânate, din cauza a trei cazuri de coronavirus, programul Ligii 1 a suferit modificări.
Sâmbătă, 13 iunie:
- FC Voluntari - Academica Clinceni, 17:00, pe Digi Sport 1
- Sepsi - Hermannstadt, 20:00, pe Digi Sport 1
Duminică, 14 iunie:
- Viitorul - Poli Iași, 17:00, pe Digi Sport 1
- CFR Cluj - FCSB, 20:00, pe Digi Sport 1
Luni, 15 iunie:
- Astra - Gaz Metan, 20:00, pe Digi Sport 1
Etichete: cfr cluj , dan petrescu , bogdan mara , gigi becali , bogdan arges vintila , fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții