Cum se putea încheia războiul dintre Gigi Becali și CSA: ”Singurul mod în care puteau să ia legitim Steaua de la mine”
articol scris de Digi Sport04.07.2022, 17:55
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Războiul juridic dintre Gigi Becali și CSA Steaua continuă. Patronul FCSB-ului a pierdut numele, marca și palmaresul, dar susține că lucrurile se vor întoarce în favoarea sa.
Gigi Becali: ”Singurul mod în care puteau să ia legitim Steaua de la mine era să o cumpere”
Patronul FCSB-ului este convins că va reuși să le anuleze toate mărcile celor de la CSA și, în final, să reușească să recâștige numele pentru clubul său. Becali a dezvăluit singurul mod în care, în opinia sa, ”militarii” ar fi putut să dețină legal clubul cu denumirea Steaua.
“Singurul mod în care puteau să ia legitim Steaua de la mine era să o cumpere. Asta este singura posibilitate. În schimb, ei au făcut o nouă echipă peste noapte şi au spus că ei sunt Steaua.
Voi vă daţi seama ce prostie? Cât de multe aberaţii s-au întâmplat atunci. Dar eu sunt sigur că le voi lua înapoi (n.r. numele şi palmaresul), eu nici măcar nu ştiu ce se întâmpla pe atunci.
Eram în puşcărie când câştigau procesele, că stăteau altfel lucrurile. Păi cum putea Talpan să câştige asemenea procese de anvergură? Voi îl auziţi cum vorbeşte şi cum gândeşte?
De asta zic că lucrurile o să revină la normal că văd că deciziile din justiţie încep să fie în favoarea mea. Nu cred că se mai poate să asistăm la deciziile din trecut, la toate aberaţiile alea. O să vedeţi”, a spus Gigi Becali, pentru Fanatik.
”Palmaresul îi aparține echipei care a continuat activitatea”
Deși instanța a hotărât că FCSB are doar palmaresul începând cu 2003, Gigi Becali este de părere că echipa sa ar trebui să-l dețină integral.
”Palmaresul aparţine echipei care a continuat activitatea. Aşa cum FCSB a continuat activitatea, aşa cum Dinamo a continuat activitatea şi aşa mai departe. Păi, să luăm cazul României?
Poate să ia cineva palmaresul României? E activitatea, istoria. Poate să vină mâine un judecător şi să decidă că partea de istorie cu Ştefan cel Mare nu face parte din istoria României şi să le-o dea altora?
Nu, nu poate. Ce, poţi să iei istoria României şi să o dai Ungariei? Nu, nu poţi”, a mai declarat Gigi Becali.
Etichete: gigi becali , palmares steaua , csa steaua fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții