Exclusiv ”Cum să dea randament jucătorii?” Dică, atacat de un mare fost antrenor al Stelei
21.06.2018, 17:51SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
FCSB se află în primul cantonament al verii, la Brașov, și pregătește de zor sezonul viitor, unul în care nu mai vrea să rateze titlul, după trei ani ratați în Liga 1. Nicolae Dică (38 de ani) crede că schimbarea sistemului de joc poate aduce un plus însă Dumitru Dumitriu (72 de ani), tehnicianul care a calificat-o pe Steaua de trei ori la rând în grupele Ligii Campionilor, crede că alta este marea problemă a roș-albaștrilor.
Într-un interviu acordat ÎN DIRECT, în cadrul emisiunii ”Digi Sport Special”, Dumitriu a spus că FCSB nu putea emite mari pretenții în condițiile în care nu a reușit să închege o formulă de bază.
”Toate aceste schimbări, care s-au făcut în vara trecută, dar și acum doi ani, îți crează mari probleme ca antrenor și nu mai poți gestiona colectivul din cauza schimbărilor. Jucătorii vin, pleacă, vin, pleacă. Nu poți să iei un campionat și nu poți vedea un progres de la o etapă la alta, dacă tot schimbi formația. Nu că n-au fost două meciuri consecutive cu aceeași formulă de start, dar în tot campionatul n-au fost două formații la fel. Cum poți avea rezultate?”, a spus lucrurilor pe nume Dumitriu.
Tehnicianul crede că nici Dică nu s-a putut impune în vestiar tocmai din cauza unor astfel de probleme.
”Cum să joace acești jucători, dacă permanent sunt schimbați sau rotiți, au jucat și pe alte posturi. Sunt niște chestiuni care nu ar trebui să se facă, nu trebuie să se întâmple asta. Trebuie să știi exact despre ce este vorba, care este valoarea reală a jucătorilor, postul pe care jucătorii dau cel mai bun randament și să acționezi în consecință. Asta în funcție și de ce vrei să joace echipa, ce stil de joc vrei să-l imprimi.
Trebuie să ții cont și de adversarii din campionat, dar și de adversarii din Europa”, a mai spus Dumitriu, la Digi Sport.
Lotul FCSB prezent la Brașov: Bălgrădean, Andrei Vlad, Răzvan Ducan (portari) - Pintilii, Moruțan, Robert Ion (U19), Ovidiu Popescu, Florinel Coman, Florin Tănase, Cană (U19), Băciuț (U19), Cristi Dumitru (U19), Găman, Daniel Toma (U19), Momcilovic, Planic, Morais, Bălgrădean, Ianis Stoica, Lucian Filip, Bălașa, Man, Daniel Benzar, Romario Benzar, Budescu, Nedelcu, Qaka și Gnohere.
Al doilea stagiu de pregătire se va desfăşura în perioada 1-14 iulie, în Apeldoorn, Olanda,antrenamentele formaţiei FCSB fiind programate la baza WWNA, din localitatea Wenum-Wiesel aflată în apropiere.
În Olanda, FCSB va disputa patru partide amicale. Cu Ajax Amsterdam, pe 7 iulie, de la 20:00 (ora României), în localitatea Hattem și cu PAOK, echipa lui Răzvan Lucescu, pe 9 iulie. A treia partidă de pregătire va fi în compania lui FC Bruges, campioanei Belgiei. Astfel, vicecampionii s-ar putea întâlni cu Dorin Rotariu, jucător care va reveni la Bruges, după împrumutul la Mouscron. Al patrulea amical urmează să fie anunţat ulterior.
Cantonamente FCSB:
15-28 iunie, Braşov
1-14 iulie, Apeldoorn
FCSB va juca 4 amicale în stagiul de pregătire pe care îl va efectua luna viitoare, în Olanda. Astfel, roș-albaștrii și-au perfectat încă o partidă de verificare, în compania celor de la Al Gharafa.
FCSB se va pregăti la baza WWNA, din Wenum-Wiesel, și va juca împotriva unor echipe după cum urmează:
– 4 IULIE – FCSB – CLUB BRUGGE KV – 19:00 – GARDEREN
– 7 IULIE – FCSB – AFC AJAX – 20:00 – HATTEM
– 9 IULIE – FCSB – PAOK FC – 20:00 – WWNA
– 13 IULIE – FCSB – AL GHARAFA SC – 19:00 – WWNA
Etichete: steaua cantonament , titi dumitriu , dumitru dumitriu , fcsb , dumitriu dica , dumitriu fcsb , fcsb cantonament , fcsb brasov
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții