Cum l-a ratat FCSB pe eroul României U21, Ionuț Radu: "Sperăm să nu se mai întâmple"
04.12.2018, 14:33Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Ionuț Radu este unul dintre cei mai buni jucători ai naționalei României Under 21, însă în urmă cu câțiva ani, portarul putea rămâne la FCSB, înainte de a pleca la Dinamo, în 2012.
"Portarii foarte greu câştigă un trofeu de acest gen! Eu doar o dată am reuşit, când am obţinut performanţa de la Sevilla...dar mie îmi place foarte mult de Radu, care e titular în prima ligă italiană. El a fost, în perioada junioratului, la Steaua, dar un portar sau un jucător poate să prindă o formă, să crească mult după 24 de ani şi după nu poţi să zici că 'Domnule, l-ai avut în curte la 16 ani şi l-ai pierdut'.
Nu e aşa...El a plecat de la Steaua când s-a desfiinţat Academia, când am fost evacuaţi din Ghencea, când practic nu aveam unde să ne antrenăm şi ne pregăteam la un liceu. Am pierdut atunci jucători foarte buni, unii de naţională, au plecat spre Dinamo sau spre alte cluburi, unde aveau alte condiţii. Asta este. Sperăm ca asta să nu se mai întâmple. Acum avem o bază frumoasă", a explicat Duckadam la Pro Sport.
Radu, în vârstă de 21 de ani, a ajuns la Genoa, după ce a fost transferat de la Inter, pentru 8 milioane de euro, în iunie, devenind cel mai scump portar român din istorie. De altfel, potrivit presei publicației italiene, Radu chiar este dorit înapoi de nerazzurri.
Ionuț Radu a făcut minuni pentru naționala Under 21 a României
Căpitan al naționalei U21 a României, Ionuț Radu este liderul echipei. Portarul a făcut minuni în meciul cu Portugalia, din preliminarii, apărând o lovitură de pedeapsă în minutul 90+9, după ce a mai avut câteva parade de senzație pe parcursul partidei de la Pacos De Ferreira. România Under 21 s-a calificat la turneul final din Italia și San Marino de anul viitor, de pe primul loc al grupei preliminare, depășind Portugalia.
În ultimele 5 meciuri jucate, de când a fost preluată de Mirel Rădoi, "naționala mică" a câștigat patru oficiale și remizând în amicalul cu Belgia. În plus, naționala mică a marcat 13 goluri și a primit patru. La tragerea la sorți a grupelor Campionatului European, naționala României este repartizată în Grupa C, alături de Anglia, Franța și Croația.
Cine este Ionuț Andrei Radu
Radu a început fotbalul la Viitorul Bucureşti, dar la scurt timp a trecut la junorii lui FCSB. În 2012, a ajuns liber de contract la Dinamo, iar de aici a făcut pasul spre Italia, la juniorii lui Inter Milano. În vara care a trecut a fost transferat de Genoa, unde a devenit titular.
De curând, Radu a surprins când a vorbit despre idolii săi. Pentru că nu este vorba nici despre Bogdan Lobonţ, care a evoluat mulţi ani în Italia, şi nici Tătăruşanu, care este titularul incontestabil din poarta României.
"Modelul meu este De Gea. este la cel mai înalt nivel şi încers să ajung acolo", a spus Radu, pentru Digi Sport.
Conform site-ului de specialitate transfermarkt.de, goalkeeper-ul de 21 de ani valorează 5 milioane de euro.
Etichete: helmuth duckadam , ionut radu , ionut radu fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții