Foto Cum arată Harlem Gnohere la fix un an după ce a plecat de la FCSB! Unde a ales să-și petreacă vacanța
05.06.2021, 14:05Liga Națiunilor: Croația - Portugalia, luni, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Spania - Elveția, luni, 21:45, DGS 3
Harlem Gnohere (33 de ani), legitimat în prezent la Mouscron, echipă cu care a retrogradat în al doilea eșalon din Belgia, a plecat în vacanță în afara Franței.
Atacantul, care fix acum un an se despărțea de FCSB, deși mai avea un an de contract, a plecat într-o vacanță în Zakinthos, una dintre cele mai frumoase insule elene ale momentului.
”Bizonul”, extrem de relaxat, s-a lăsat fotografiat pe o terasă și a publicat ipostaza pe contul său de social-media alături de mesajul: ”o viață simplă pentru un simplu băiat!”.
Francezul va deveni liber de contract după acest sezon, în care a marcat doar două goluri, iar presa din Belgia, citată de Eurosport.ro, scrie că acesta nu își va găsi prea ușor un alt club într-o primă ligă europeană.
Gnohere, care a avut probleme cu greutatea și în România, are peste 90 de kilograme, la o înălțime de 183 cm, menționează sursa mai sus citată.
- 24 de goluri a marcat Harlem Gnohere în cele 59 de meciuri jucate pentru Dinamo
- 115 meciuri, 51 de goluri și 6 assist-uri - statisticile lui Harlem Gnohere în perioada FCSB
Harlem Gnohere: ”Mi-a încălzit inima, voiam să joc pentru România”
Fiind un atacant apreciat în Liga 1, în 2018, când era la FCSB, Harlem Gnohere a fost dorit de Cosmin Contra, selecționerul din acel moment, la echipa națională. La mai bine de doi ani de la acel moment, ”Bizonul” recunoaște că a fost flatat de interesul selecționerului și a dorit să îmbrace tricoul naționalei noastre.
”Am jucat cinci ani în România. Am jucat la cele mai mari cluburi din România, am fost chiar aproape să fiu selecționat pentru naționala României.
Nu am luat cetățenia, dar selecționerul de atunci mi-a spus că pot fi eligibil. Mi-a încălzit inima, voiam să joc pentru România. Când vezi că țara în care ești se gândește la tine pentru echipa națională, este extraordinar.
Sincer, da, am vrut să joc pentru naționala României. Când ești primit undeva cum am fost eu... Când ieșeam în oraș cu soția și copiii, eram primiți ca și cum am fi fost români”, a recunoscut Harlem Gnohere, într-un interviu acordat pentru Onzemondial.
Etichete: harlem gnohere , oferte gnohere , gnohere fcsb , gnohere mouscron
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții