Cum arată echipa ideală a etapei cu numărul 21 din Liga 1. Formația care dă cei mai mulți jucători
articol scris de Digi Sport21.12.2022, 16:11
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Zilele trecute a avut loc ultima rundă din acest an calendaristic, iar Farul Constanța este campioana de iarnă din fotbalul românesc.
Cum arată echipa ideală a etapei cu numărul 21 din Liga 1. Echipa care dă cei mai mulți jucători
În cursul zilei de miercuri, Liga Profesionistă de Fotbal a anunțat primul 11 ideal după încheierea ultimei runde. Cei mai mulți jucători sunt dați de Universitatea Craiova, trei la număr. Antrenorul etapei a fost desemnat Marius Măldărășanu, care a obținut un nou succes de răsunet cu Hermannstadt,
PORTAR
Andrei Vlad (FCSB / 23 de ani) - Intervenţiile sale au asigurat trei puncte mari pentru roş-albaştri în lupta pentru atingerea obiectivului.
FUNDAŞI
Sergiu Hanca (Universitatea Craiova / 30 de ani) - Revenit printre titulari, a oferit o pasă decisivă. A fost fundaşul dreapta cu cel mai bun index Instat (255).
Florin Bejan (FC Hermannstadt / 31 de ani) - A fost la înălţime pentru a doua rundă la rând! A marcat golul care le-a adus sibienilor primul succes în duelurile cu CFR Cluj.
Guilherme Garutti (CS Mioveni / 28 de ani) – Pe lângă golul marcat, a fost jucătorul cu cele mai multe mingi recuperate – 22.
Jérémy Huyghebaert (FC U Craiova 1948 / 33 de ani) - A făcut excelent ambele faze de joc. Şi-a trecut în cont o pasă decisivă.
MIJLOCAŞ
Cornelis Ubbink (UTA / 29 de ani) - A dirijat excelent jocul arădenilor. A oferit assist-ul la reuşita lui Otele. A reuşit șapte pase corecte în careul advers, cel mai bun la acest capitol din etapa a 21-a.
Alexandru Crețu (Universitatea Craiova / 30 de ani) - A încheiat un an foarte bun în tricoul Universităţii cu un gol şi o pasă decisivă.
Juan Bauza (FC U Craiova 1948 / 26 de ani) - A participat la majoritatea acţiunilor ofensive iniţiate de elevii lui Nicolo Napoli. A înscris pentru întâia oară în acest sezon, în care mai are şi trei assist-uri.
ATACANŢI
Jovan Markovic (Universitatea Craiova / 21 de ani) - A marcat un gol frumos, cu o execuţie prin care şi-a pus în valoare calităţile deosebite!
Alexandru Tudorie (Sepsi OSK / 26 de ani) - A înscris pentru a șaptea oară în ediţia curentă, golul său dovedindu-se a fi unul de trei puncte.
Florinel Coman (FCSB / 24 de ani) - Introdus pe teren în repriza secundă, a marcat golul victoriei. A fost a 36-a reuşită din carieră în Superliga României.
ANTRENORUL ETAPEI
Marius Măldărășanu (FC Hermannstadt / 47 de ani) - Continuă să facă minuni pe banca sibienilor! A reuşit o nouă victorie mare, chiar pe terenul campioanei. Este desemnat pentru a patra oară "Antrenorul etapei", o performanţă pe care a mai reuşit-o doar Gheorghe Hagi.
Rezultatele din etapa cu numărul 21 a Ligii 1
- FC Voluntari - Farul 1-1
- Sepsi - Universitatea Cluj 2-1
- Universitatea Craiova - Chindia 3-0
- FC Argeș - CS Mioveni 2-2
- Petrolul - U Craiova 1948 1-1
- UTA - Rapid 1-1
- FCSB - Botoșani 1-0
- CFR - Hermannstadt 0-1
Etichete: liga 1 , lpf , echipa ideala , etapa 21
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții