Cum a refuzat Florentin Matei un transfer la o finalistă Europa League: "Era tentant"
06.01.2019, 17:30SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Florentin Matei este primul transfer de la FCSB, din această iarnă, însă mijlocașul poreclit "Messi" a fost la un pas să ajungă la o finalistă Europa League. A dezvăluit-o chiar el, într-un interviu mai vechi, pentru presa din Ucraina, pe vremea când evolua la Volin Luțk.
"În vara anului 2015 m-a vrut Dnipro. Oferta era tentantă, dar acolo erau o grămadă de probleme. Am vorbit cu Babatunde (n.r.: fost coleg cu Matei la Volin) și mi-a zis că e nemulțumit, că o să se întoarcă la Luțk. Și am refuzat", a spus Matei pentru presa din Ucraina, la finalul anului 2015.
În mai 2015, Dnipro jucase finala Europa League, pierdută cu 2-3 în fața Sevillei.
Tot atunci, într-un interviu amplu făcut de ucraineni, Matei a dezvăluit cum de a jucat doar două meciuri pentru prima echipă a Stelei, în sezonul 2010-2011, deși toată lumea îl lăuda.
"La început, antrenorii de la copii spuneau despre mine că joc dumnezeiește. Apoi, când am ajuns la prima echipă, n-am prins decât două meciuri. Antrenorul nu le dădea șanse celor tineri, așa că am ales să plec în Italia, la Cesena", a spus Matei.
În sezonul 2010-2011, Steaua a început cu Victor Pițurcă antrenor, iar apoi au urmat Ilie Dumitrescu, Edi Iordănescu (interimar), Marius Lăcătuș, Sorin Cîrțu și Gabriel Caramarin (interimar).
Cine este Florentin Matei, primul transfer realizat de FCSB în 2019
Florentin Matei s-a născut pe 15 aprilie 1993 la Bolintin-Vale și a fost considerat unul dintre marile talente ale fotbalului românesc. A făcut junioratul la FCSB, pentru care a evoluat și în două partide la echipa de seniori, la finalul sezonului 2009-2010.
A fost împrumutat, în sezonul 2010-2011, la Unirea Urziceni, după care a fost declarat liber de contract. A mai evoluat până acum pentru Cesena, Volyn Lutsk, HNK Rijeka, Astra Giurgiu și Al Ittihad Kalba.
Florentin Matei a jucat trei sezoane pentru Rijeka, acolo unde a câștigat și singurele trofee din carieră. Mijlocașul și-a adjudecat dubla campionat - Cupă în Croația (2016 - 2017), într-o campanie în care și-a trecut în cont și două goluri.
Cel mai prolific sezon a fost cel din 2015-2016, atunci când a înscris 8 goluri în 18 meciuri pentru Volyn Lutsk. 4 goluri a marcat și pentru Astra în stagiunea precedentă.
Etichete: florentin matei , fcsb , transferuri fcsb , florentin matei fcsb , cine este florentin matei
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții