Exclusiv Cum a reacționat Mihai Rotaru după ce Universitatea Craiova a rămas în afara Europei
articol scris de Digi Sport29.05.2023, 08:17
Liga Națiunilor: Croația - Portugalia, luni, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Spania - Elveția, luni, 21:45, DGS 3
Univeristatea Craiova a făcut un sezon sub așteptări și nu a reușit să cucerească vreun trofeu, în ciuda pretențiilor din partea fanilor, dar și din partea patronului Mihai Rotaru.
Universitatea Craiova a încheiat play-off-ul SuperLigii pe poziția a patra, cu 40 de puncte, la două în spatele celor de la CFR Cluj.
Cum a reacționat Mihai Rotaru după ce Universitatea Craiova a rămas în afara Europei
Chiar dacă așteptările sale erau unele mult mai mari la începutul sezonului, Mihai Rotaru a spus că ratarea cupelor europene nu reprezintă o tragedie la Craiova, cel puțin din punct de vedere financiar. Ulterior, patronul oltenilor a făcut o comparație cu situația celor de la CFR Cluj, despre care a spus că este "condamnată" să ajungă în grupele Conference League.
"Chiar nu mă interesează (n.r. soarta barajului CFR - U Craiova). Greșiți. Analiza noastră economică spune că dacă CFR nu va intra în grupe, va avea probleme. Dacă fac o analiză aici, știm că CFR a fost dependentă de accederea în competițiile europene. Nu e o durere. Eu nu gândesc pe termen scurt. Nu vreau victorii de etapă", a spus Mihai Rotaru, la Digi Sport Special.
Mihai Rotaru, întrebat dacă se gândește la retragerea din fotbal. Reacția acestuia
Chestionat în privința posibilității de a renunța la clubul de fotbal Universitatea Craiova, Mihai Rotaru a oferit un răspuns ”elegant”.
”Eu nu iau decizii la cald, sub presiune. Dacă am luat o decizie în sensul ăsta, înseamnă că am luat-o cu mult înainte.
Prefer să am o analiză pe o perioadă lungă. Noi în seara asta nu am fost la mâna noastră. Ambițiile mele au fost întotdeauna mari. Dar dacă voi exclude fotbalul, va fi altceva”, a spus Mihai Rotaru, la Digi Sport Special.
Etichete: universitatea craiova , superliga , mihai rotaru
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții