Cum a numit-o Talpan pe FCSB, după ce campioana României a făcut demersurile pentru a juca în Ghencea în preliminariile UCL
articol scris de Digi Sport03.05.2024, 12:19
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
FCSB a câștigat titlul în România, după 2-1 cu Farul, iar acum oficialii roș-albaștrilor se pregătesc de marea fiestă, care va avea loc la meciul cu CFR Cluj, din penultima etapă a sezonului.
Florin Talpan: ”FCSB e o echipă oarecare fără niciun palmares! Nu are ce căuta în Ghencea”
Roș-albaștrii pregătesc deja viitorul sezon, atât pe plan sportiv, cât și administrativ. Gheorghe Mustață, liderul Peluzei Nord, a transmis că FCSB și-a găsit deja stadion pentru perioada din vară în care Arena Națională va fi indisponibilă din cauza altor evenimente extrasportive.
Mustață a declarat că oficialii FCSB-ului au făcut demersurile pentru ca echipa să evolueze în Ghencea în preliminariile Champions League, însă Florin Talpan, juristul CSA Steaua, se opune vehement. Acesta a numit campioana României ”o echipă oarecare” și ”i-a interzis” să joace pe stadionul pe care-și dispută jocurile de acasă CSA Steaua.
”Vrea ne fure palmaresul și nu are ce căuta în Ghencea. Atât timp cât FCSB e o echipă care are sediul în satul Mogoșoaia și e înființată în 2003, eu cred că lucrurile sunt foarte clare, nu are ce căuta în Ghencea. Este o echipă oarecare fără niciun palmares", a spus Florin Talpan, potrivit sport.ro.
FCSB câștigă 20,8 milioane de euro dacă se califică în grupele Champions League
FCSB are în față patru tururi preliminare, cu adversari care vor fi din ce în ce mai grei. Recompensa financiară pentru calificarea în cea mai tare întrecere intercluburi este, însă, pe măsură.
Gruparea roș-albastră va primi deja 150.000 de euro, bani acordați pentru prezența în primul tur preliminar. 350.000 ar veni din turul doi, 550.000 din turul trei și 750.000 din play-off.
Conform Give Me Sport, pentru calificarea în faza ligii, cele 36 de echipe vor primi aproximativ 19 milioane de euro de fiecare din partea UEFA. Adunat cu banii din preliminarii, FCSB ar primi în total 20,8 milioane de euro.
Apoi, în "faza ligii", unde fiecare echipă joacă 8 meciuri împotriva a 8 adversari diferiți, o remiză e remunerată cu circa 750.000 de euro, iar o victorie cu 2,15 milioane de euro.
- Champions League trece la un nou format din sezonul 2024/2025. Nu va mai exista faza grupelor, iar numărul de echipe crește de la 32 la 36. Vezi toate schimbările AICI.
Etichete: florin talpan , talpan fcsb , csa steaua fcsb , fcsb ghencea
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții