Foto Cum a fost surprins Florinel Coman la finalul meciului cu Sepsi, după ce a fost schimbat la pauză
articol scris de Digi Sport12.02.2024, 08:56
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Florinel Coman (25 de ani) a fost titular în partida de duminică seară, din etapa 25 a SuperLigii, FCSB - Sepsi 1-0, dar la pauză a fost schimbat.
Florinel Coman, sâcâit de răceală. A apărut gros îmbrăcat după meciul cu Sepsi
Coman a fost schimbat cu Luis Phelipe (22 de ani) pentru că nu se simțea deloc bine. Fotbalistul este sâcâit în ultima perioadă de o răceală rebelă. DE altfel, după meci, Coman s-a dus alături de colegi pentru a saluta galeria, dar era bine îmbrăcat, semne ale răcelii.
Galerie Foto
Fotbalistul, care poate pleca în orice moment de la FCSB, pentru că are o clauză de reziliere în valoare de cinci milioane de euro, era îmbrăcat cu o geacă neagră groasă și purta un fes pe cap. Asta în condițiile în care duminică seară, în București, au fost 18 grade, o temperatură mult peste media lunii februarie.
Coman s-a bucurat și a cântat alături de colegii săi după succesul de pe Arena Națională.
De altfel, Ștefan Târnovanu, portarul celor de la FCSB, a spus că gripa a făcut ravagii în interiorul lotului și că mai mulți jucători ar fi fost afectați de acest virus.
Ștefan Târnovanu, dezamăgit de jocul FCSB-ului din meciul cu Sepsi
Ștefan Târnovanu a mărturisit că se bucură de cele trei puncte obținute de FCSB în meciul cu Sepsi, deși jocul roș-albaștrilor a lăsat de dorit. Totuși, portarul FCSB-ului a transmis că jocul modest a fost cauzat de o viroză care a circulat în ultimele zile în vestiarul echipei.
Întrebat dacă se gândește la convocarea la echipa națională pentru meciurile de la EURO, în condițiile în care Horațiu Moldovan nu mai joacă de când a ajuns la Atletico, goalkeeper-ul FCSB-ului a transmis că, în momentul de față, cel mai important este campionatul.
”Singurul lucru pozitiv e că am câștigat cele trei puncte. Ne-au lipsit jucători importanți, majoritatea sunt bolnavi. Câțiva nu au dormit aseară. Patru-cinci suntem bolnavi, dar am câștigat, am tras de noi. Defensiv am stat bine, au avut câteva situații, dar am întâlnit o echipă foarte, foarte bună. Au făcut un pressing senzațional, au jucat foarte bine, dar le-a lipsit golul.
În a doua repriză, am avut două situații mari să închidem meciul, dar cum nouă ne place să trăim periculos, nu am închis meciul și puteam păți ca în meciul cu Farul. Nu știu dacă a fost o tactică, am făcut un meci slab, dar, dacă vom juca la fel ca în primele trei meciuri, sunt sigur că vom câștiga.
Nu, e vorba doar de noi, depindem doar de noi, câștigăm meciurile, suntem campioni, e simplu.
Sunt foarte importante aceste victorii, nu suntem singurii, și celelalte echipe câștigă când joacă slab. Așa e fotbalul. Nu pot să spun asta, e doar un meci, dacă vom câștiga mai multe meciuri cu 1-0, putem spune că am învățat din greșeli.
Nu cred că doar portarii (n.r. se gândesc la EURO), toți jucătorii se gândesc. Prima dată e campionatul în joc”, a spus Ștefan Târnovanu la finalul meciului.
VIDEO cu rezumatul partidei FCSB - Sepsi 1-0
Etichete: florinel coman , coman fcsb , fcsb - sepsi 1-0 video
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții