Video Cum a fost primit Andrei Burcă la Al-Akhdoud, în Arabia Saudită
articol scris de Digi Sport18.07.2023, 18:36
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
După 4 ani petrecuți la CFR, Andrei Burcă (30 de ani) a semnat cu Al-Akhdoud, formație care va evolua din acest sezon în prima ligă din Arabia Saudită.
Cum a fost primit Andrei Burcă la Al-Akhdoud, în Arabia Saudită
În cursul zilei de luni, 17 iulie, Andrei Burcă a ajuns în cantonamentul noii sale formații și a avut parte de o primire specială. Fostul fundaș al celor de la CFR Cluj a jonglat cu mingea, iar mai apoi a fost "luat la palme" de către colegi, spre amuzamentul tuturor.
Ulterior, Burcă s-a băgat și la joc, iar internaționalul român a încercat să se impună încă de la prima sa ședință de pregătire de la Al-Akhdoud, după cum se poate observa în imaginile de mai jos.
"Multumesc, CFR 1907 Cluj! Datorită vouă și celor 4 ani petrecuți împreună am reușit să mă dezvolt atât uman, cât și profesional. Spiritul de învingători ne-a ajutat să depășim orice obstacole și mă bucur că, împreună, ne-am atins obiectivele. Cluj-Napoca a devenit și rămâne a doua mea casă. La revedere!", a transmis Burcă, pe Instagram.
Pentru transferul lui Andrei Burcă în Arabia Saudită, cei de la CFR Cluj au primit suma de un milion de euro.
- 3.700.000 de euro este cota de piață a lui Andrei Burcă, potrivit Transfermarkt
Ce sume a încasat CFR Cluj pentru transferuri în această vară
- Boateng - Jeonbuk - două milioane de euro
- Braun - Rapid - 250.000 de euro
- Scuffet - Cagliari - un milion de euro
- Yuri - Neftchi Baku - 400.000 de euro
- Burcă - Al Okhdood - un milion de euro
Etichete: andrei burca , transfer burca , al-akhdoud
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții