"Croitoru nu ar putea să lucreze vreodată cu Gigi Becali". Îi ştie bine pe amândoi şi crede că nu au cum să colaboreze
articol scris de Digi Sport01.03.2022, 14:46
Media: Liga Digisport, miercuri, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal Club, miercuri, 19:30, DGS 1
Gigi Becali (63 de ani) este recunoscut pentru implicarea sa directă în echipă la FCSB, astfel că mulți dintre jucătorii și antrenorii doriți de afacerist au primit cu reticenţă o posibilă colaborare.
Toni Petrea avea ca principal obiectiv recuperarea distanței față de liderul CFR Cluj, dar FCSB a ajuns la 11 lungimi în spatele ardelenilor, Astfel, schimbarea antrenorului a reapărut pe ordinea de zi a vicecampioanei României.
Între numele vehiculate sunt Marius Croitoru şi Ilie Poenaru, dar ultimul oricum nu este disponibil până la vară pentru că a antrenat deja două echipe în actuala stagiune. Iar despre Croitoru, Florin Lovin spune că nu-l vede să poată lucra vreodată cu Becali.
Florin Lovin: "Marius Croitoru nu ar putea să lucreze niciodată cu Gigi Becali"
Despre Marius Croitoru (41 de ani), actualul antrenor al celor de la FC Botoșani, Florin Lovin (40 de ani), fostul coleg al lui Croitoru la FCM Bacău și la FCSB, crede că este imposibilă o colaborare între Gigi Becali și tehnicianul moldovenilor.
"Pe Marius Croitoru îl știu foarte bine. Am și jucat împreună la Bacău, am fost coechipieri la Steaua. Eu am fost surprins de parcursul lui ca antrenor și i-am spus-o și lui, având în vedere că nu a făcut studiile necesare pentru această meserie. Însă are ceea ce e cel mai important: fler și feeling.
Din câte am auzit și din punct de vedere al antrenamentelor tehnico-tactice... chiar este un antrenor total dedicat. Eu cred că nu ar putea să lucreze vreodată cu Gigi Becali. Marius Croitoru este un băiat care nu ține neaparat la partea financiară. Nu moare acasă de foame ca să trebuiască să se ducă la Steaua (n.r. FCSB) ca să se realizeze din punct de vedere financiar.
Din punctul meu de vedere, varianta Croitoru la FCSB este căzută. Dacă se întâmpla înainte ca Edi Iordănescu să vină la echipă aș fi zis că da, se poate, dar după ce s-a întâmplat cu Edi, niciun antrenor de pe lumea asta care vrea ca niciun patron să se implice n-ar veni la Steaua (n.r. FCSB)”, a spus Lovin la Sport.ro.
Croitoru şi Ilie Poenaru se află pe lista lui Gigi Becali. Reacția lui Valeriu Iftime
La puțină vreme după apariția informațiilor potrivit cărora Marius Croitoru s-ar afla pe lista scurtă a posibililor înlocuitori ai lui Toni Petrea, alături de Ilie Poenaru, patronul celor de la FC Botoșani, Valeriu Iftime, a oferit primele declarații.
Iftime este sigur că antrenorul său nu va pleca la FCSB, indiferent de interesul "roș-albaștrilor".
El a povestit că antrenorul a venit din proprie iniţiativă şi a solicitat să-i fie pusă o clauză de două milioane de euro în contract, care ar trebui achitată dacă ar fi să plece la altă echipă cât este sub contract cu FC Botoşani.
Etichete: florin lovin , marius croitoru , croitoru becali
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții