"Criză?" Bogdan Vintilă, după FCSB - Astra 1-3: "Nu e o înfrângere dură, a venit la momentul potrivit"
23.11.2019, 23:51SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
VIDEO FCSB - Astra 1-3 | După 9 meciuri la rând fără eșec, a venit și prima înfrângere pentru FCSB, 1-3 cu Astra, însă antrenorul roș-albaștrilor, Bogdan Vintilă, nu o consideră una dură.
"Nu e o înfrângere dură, e o înfrângere care a venit la momentul potrivit, pentru că ne trezeşte şi ne dă posibilitatea să ne reevaluăm poziţia şi ce avem de făcut în continuare. Sper că e benefic pentru următoarele 5 jocuri. (...)
Am venit după o perioadă bună, dar am avut şi mulţi jucători plecaţi. O mare parte din lot a venit joi şi ne-am antrenat o singură zi împreună, dar nu astea sunt cauzele. Important e ce învăţăm după acest joc, acum meciul nu se mai poate întoarce, e deja istorie.
Trebuie să tragem învăţămimnte. Am întâlnit o echipă bună, cu jucători care pot face diferenţa şi au făcut-o. Din păcate, noi nu am reuşit, dar asta e viaţa. Important e să ştim să gestionăm înfrângerile, să creăm un moment din care să pornim să câştigăm din nou joc după joc", a spus Bogdan Vintilă la final.
FCSB - Astra 1-3. De ce l-a folosit Vintilă pe Soiledis ca fundaș central
Vintilă a surprins în alcătuirea "primului 11" la FCSB, când l-a ales pe Soiledis ca fundaș central deși mai avea varianta Chorbadzhiyski, bulgarul fiind fundaș central de meserie, în comparație cu grecul.
"Nu pot să spun că au fost jucători care m-au nemulţumit, întreaga echipă nu a avut o stare nu prea bună. Au fost montaţi, dar când nu prea îţi iese un anumit lucru, cedezi mental. Dar nu mai putem să întoarcem nimic.
Tănase a jucat cu o gripă şi nu mai putea să respire, de aceea l-a schimbat la pauză. Situaţia lui Adi Popa e normală, e sub contract, doar că la acest meci nu a făcut parte din lot. Aşa am considerat că e mai bine în acest moment (n.r.: ca Soiledis să joace fundaș central) şi nu m-am înşelat. Noi ne apărăm cu toată echipa şi atacăm cu toată echipa.
Asta e, am pierdut, trebuie să ştim să trecem peste. Criză? Am pierdut un meci. Nu mă tem, ci doar vreau ca jucătorii să ştie să treacă peste asta", a explicat Vintilă.
FCSB - Astra 1-3. Giurgiuvenii au ajuns să "bage spaima" în adversari
Forma de zile mari pe care a arătat-o Astra, dar și jocul tactic o face pe fosta campioană o echipă de temut, iar Bogdan Vintilă prevede surprize mari în clasament.
"Astra e o echipă bună, nu ştiu cine nu le dădea şanse, dar lupta va fi deschisă până la final. Sunt puţine puncte între locul 1 şi locul 6, orice se poate întâmpla", concluzionat Vintilă.
VIDEO cu rezumatul meciului:
Etichete: astra , bogdan vintila , fcsb , fcsb astra
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții