Cristiano Bergodi a fost mirat că nu este lăsat la FCSB. "Nu știu de ce au zis așa"
11.08.2019, 23:42Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
FCSB a suferit o nouă înfrângere în campionat, 1-3 cu FC Voluntari. Roș-albaștrii au menajat o mulțime de jucători înaintea returului cu Mlada Boleslav, cu care au remizat (0-0) în prima manșă a turului 3 preliminar al Europa League.
Cristiano Bergodi, antrenorul ilfovenilor, unul dintre tehnicienii propuși să preia banca tehnică a roș-albaștrilor, era mulțumit de victoria obținută și nici nu se gândește să plece.
Cristiano Bergodi a vorbit despre surpriza de la Pitești. "A fost un meci frumos. Avem nevoie mare de o victorie, este o gură de oxigen pentru noi. Fiecare victorie este frumoasă. Am jucat în fața unei echipe bune, cu jucători buni, mai ales după ce au intrat Coman și Tănase. Nu a fost ușor. Am făcut o partidă foarte frumoasă, într-un moment greu pentru noi", a declarat tehnicianul italian.
Cristiano Bergodi: "Am contract la Voluntari"
Cristiano Bergodi a comentat faptul că cei de la conducerea au spus că nu-i dau drumul la FCSB. "E o surpriză că cei din conducere au spus asta. Eu am contract la Voluntari și nu știu de ce au zis așa", a răspuns antrenorul.
Cristiano Bergodi a fost întrebat ce ar face dacă Gigi Becali l-ar suna să vină antrenor la FCSB. "Nu vreau să răspund la această întrebare pentru că nu mi se pare corect. În primul rând, este un antrenor acolo, nu vreau să discut acest subiect. Eu sunt la Voluntari și lucrez aici", a spus antrenorul ilfovenilor.
"Pe mine nu m-a căutat nimeni, în afara de alte echipe acum o lună", a adăugat Cristiano Bergodi.
Etichete: cristiano bergodi , fcsb voluntari , cristiano bergodi voluntari , cristiano bergodi contract
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții