bergodi
Cristiano Bergodi / Foto: Profimedia

Cristiano Bergodi a dat verdictul, după Sepsi - FCSB: "Meritam cel puțin egal!". Ce spune de lupta la titlu

articol scris de Digi Sport
03.04.2023, 23:16
  • SuperLiga: Universitatea Craiova - ”U” Cluj, vineri, 20:00, DGS 1

  • SuperLiga: Petrolul - Botoșani, vineri, 17:00, DGS 1

FCSB s-a impus în fața celor de la Sepsi, 2-1, în etapa a doua a play-off-ului SuperLigii României.

Bucureștenii au primit gol rapid, dar până la pauză au întors scorul și și-au păstrat avantajul până la finalul partidei.

Cristiano Bergodi, după Sepsi - FCSB 1-2

Cristiano Bergodi, tehnicianul formației gazdă, s-a declarat mulțumit de prestația jucătorilor săi, cărora spune că nu are ce să le reproșeze.

"Am pierdut un meci în care meritam cel puțin un egal. Am jucat bine și mă bucur pentru băieți. Chiar dacă am pierdut și cu Farul, și cu FCSB, am arătat că putem pune în dificultate orice echipă. Portarul lor a făcut parade foarte bune. Un meci bun, nu am ce să le reproșez jucătorilor.

Aș schimba numai rezultatul, băieții au avut ambiție, dorință. Sunt dezamăgit că nu am luat punct. Ne trebuie o victorie, contează foarte mult. Cred că putem câștiga cu orice echipă. Ne trebuie puțină șansă.

Va fi un play-off foarte strâns, nu pot să zic că o echipă e mai bună ca alta. Farul mi-a plăcut cum joacă. Și FCSB mi-a plăcut. Sunt două echipe cu jucători foarte buni, tehnici, mobili.

Noi vrem să jucăm fără preiune, așa cum am făcut aceste două meciuri, să nu poată nimeni să spună ceva", a spus Cristiano Bergodi.

VIDEO cu declarația lui Cristiano Bergodi:

VIDEO REZUMAT Sepsi - FCSB 1-2

Etichete: cristiano bergodi , sepsi - fcsb , antrenor sepsi


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Măcel într-un paradis turistic din Mexic: Zeci de tineri au fost răpiți de pe plajă, unii dintre ei torturați și uciși

Unele dintre cele mai populare plaje de pe coasta de vest a Mexicului au devenit în doar două luni scena unor dispariții în masă sinistre și masacre sângeroase. În timp ce autoritățile au găsit mai multe cadavre, unele dintre ele dezmembrate sau decapitate, soarta multor alți tineri recent dispăruți rămâne un mister, potrivit El Pais.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Surpriză de proporții! UEFA a făcut anunțul după penalty-ul controversat al lui Julian Alvarez

Video Real Madrid, Arsenal, Villa și Borussia, în ”sferturile” UCL. Primul gol anulat de VAR la loviturile de departajare

Neverosimil: cum s-a stabilit că Julian Alvarez a încălcat regulamentul și că lovitura de departajare trebuie anulată

Foto Cadru cu cadru! Au apărut imaginile cu penalty-ul transformat de Alvarez, anulat apoi din camera VAR

Comisia de Disciplină a decis, după ce FC Argeș a jucat în 12 cu FCU Craiova. Reacția lui Adrian Mititelu

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Exclusiv I-a stricat planul și l-a făcut ”praf”! Gigi Becali, acuzații grave după Lyon - FCSB

Video Ianis Hagi a ratat de la 11 metri! Nota primită după "nebunia" de la Rangers - Fenerbahce

Paulo Fonseca a pronunțat un singur nume de jucător de la FCSB: ”E foarte bun”

Exclusiv Gigi Becali a dezvăluit ce l-a întrebat soția când a văzut că FCSB e umilită de Lyon

Citeşte şi

Sepsi s-a decis: schimbă antrenorul la finalul sezonului și vrea un tehnician din SuperLigă

Video Exclusiv Gata! Sepsi nu a stat pe gânduri și a anunțat decizia în privința antrenorului, imediat după ce echipa a ratat play-off-ul

PEROZVittoria Ceretti, într-o ținută transparentă, din dantelă neagră. Iubita lui Leonardo DiCaprio a furat toate privirile la Paris

FILM NOWZoe Kravitz, fotografiată din toate unghiurile la Săptămâna Modei de la Paris. Actrița a arătat impecabil într-o rochie din satin

Cât mai are Dinamo de plătit pentru a ieși din insolvență și suma uriașă a împrumuturilor Red&White în 2 ani citeşte ştirea pe Prosport.ro

Reacția presei din Franța, după ce Lyon a trecut de FCSB: „Recital” citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Rochia mulată cu crăpătură și atitudinea de divă n-au scăpat-o pe Loredana de critici: "Nici tânără nu arătai așa. Trăiască filtrele!"

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Rochia mulată cu crăpătură și atitudinea de divă n-au scăpat-o pe Loredana de critici: "Nici tânără nu arătai așa. Trăiască filtrele!"

Digi World

Gustarea care-ți poate proteja ochii, superaliment și pentru inimă și creier. Consumată zilnic în cantități mici, contribuie la o vedere mai clară

Digi Animal World

Reacția unei pisici când stăpâna ei tușește lângă ea. Felina și-a retras ușor lăbuța, vizibil deranjată