Cristian Săpunaru, mesaj pentru Andrei Borza: ”Să stea cu picioarele pe pământ”
articol scris de Digi Sport24.08.2023, 07:58
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Cristian Săpunaru (39 de ani), căpitanul celor de la Rapid, i-a transmis un mesaj clar lui Andrei Borza (17 ani), cel mai nou jucător al grupării din Giulești.
Cristian Săpunaru, despre Andrei Borza: ”A adus un plus Rapidului”
Andrei Borza a debutat la Rapid contra celor de la Farul, scor 3-1, fosta sa echipă, iar suflarea giuleșteană a rămas impresionată de evoluția fundașului stânga.
După primul meci la Rapid, Cristian Săpunaru îi transmite lui Andrei Borza că trebuie în continuare să fie serios, așa cum a făcut-o contra formației lui Gică Hagi (58 de ani).
”(n.r. despre Borza) Foarte multă lume critică strategia de a-l băga în primul meci. Și uitați ce meci a făcut copilul. Dar sfatul meu pentru el, să stea cu picioarele pe pământ. E doar un meci, o să fie nevoie de el tot campionatul. Un meci poate să te ducă sus, un meci poate să te ducă și jos.
Borza e un jucător care a adus un plus Rapidului de la primul meci. Și gândiți-vă că are 17 ani. (n.r. cum e la antrenamente) O să îi dau eu sfaturi, le ținem pentru noi doi.
Nu trebuie să știe cineva ce sfaturi îi dau. E decizia antrenorului dacă intră, dar e un copil valoros. Și ca dovadă a intrat într-un meci important pentru noi, unde era cea mai mare presiune. Și a făcut un meci senzațional.
A avut presiunea vârstei, totuși e un copil încă, are 17 ani. Plus, a avut și presiunea pentru că juca împotriva fostei sale echipe.
Vreau să apreciez lucrul acesta. Vizavi de ce a zis Gică Hagi, e normal când dai un jucător și joci imediat cu echipa respectivă, să îl lași să joace. Noi vom face același lucru. E normal, jucătorul s-a exprimat foarte bine și așa ar trebui să se întâmple.
Va fi fundașul stânga al naționalei pentru mulți ani. Dacă am juca toate meciurile la fel cum am jucat cu Farul, văd mai mulți jucători de la Rapid care trebuie să meargă la echipa națională.
Nu stau eu să dau un număr. Dar Borza va fi la echipa națională, nu știu dacă acum sau în viitorul apropiat. La naționala mare mă refer, da.
Dacă va fi serios, va munci și va face totul cum a făcut până acum… Nu a fost campion cu Farul pe vrăjeală și caterincă. A demonstrat că are valoare. Și dacă o va ține pe aceeași linie, va fi fundașul stânga al naționalei pentru mulți ani”, a spus Cristian Săpunaru, potrivit ProSport.
Andrei Borza a ajuns la Rapid în schimbul sumei de 800.000 de euro.
VIDEO Rezumat Rapid - Farul 3-1
Etichete: cristian săpunaru , andrei borza , andrei borza rapid
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții