Cristi Pustai: "Mă aşteptam la o replică mai bună a noastră. Din păcate, pauzele nu ne-au făcut bine"
12.03.2018, 23:27Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Gaz Metan Mediaş a pierdut la scor de neprezentare in prima etapă din play-out-ul Ligii 1, în "Ştefan cel Mare", iar tehnicianul Cristi Pustai s-a declarat dezamăgit la finalul partidei, în special din cauza faptului că punctele din această fază a campionatul nu se mai împart.
"Suntem dezamăgiţi, ne-am propus multe în acest meci. Era un prim joc în acest play-out şi credeam că vom avea o altă atitudine. Trebuie să câştigăm punctele puse în aceste jocuri, că nu se mai împart ca în sezonul regulat.
În seara asta, din păcate, nu am arătat ca o echipă care luptă pentru orice minge. Am sperat să punem probleme lui Dinamo, dar n-am putut.
Dacă ne uitam la meciul de acum 7-8 zile, cu Astra, aş zice că acum am bagat altă echipă, dar nu a fost aşa. Trebuie să ne revenim, că ne aşteaptă repede un alt meci, după care iar luăm o pauză. Din păcate, aceste pauze, pentru noi, nu au fost bune.
Sperăm ca sâmbătă să reuşim victoria (n.r - acasa, cu Concordia Chiajna), pentru că altfel va fi dificil să mai emitem pretenţii la locul de baraj.", a declarat Pustai, la microfonul Digi Sport.
În încheiere, tehnicianul a vorbit şi despre prima victorie a lui Florin Bratu pe banca lui Dinamo: "Mă bucur pentru Florin, l-am avut elev, sper să prindă cât mai multe meciuri în Liga 1. Este dinamovist şi cred că asta şi-a dorit cel mai mult."
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții