Cristi Hîldan, reprezentantul suporterilor în CA al lui Dinamo: "Mă simt onorat!"
21.05.2018, 15:40SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Cristian Hîldan, preşedintele Asociaţiei Suporterilor "Peluza Cătălin Hîldan", a declarat azi că fanii doresc prin proiectul socios intitulat DDB să achiziţioneze în timp cât mai multe acţiuni în cadrul clubului FC Dinamo şi să aibă un cuvânt greu de spus în Consiliul de Administraţie.
"Am venit cu sufletul deschis să ajutăm Dinamo. Pentru că în momentul acesta Dinamo are nevoie de ajutorul suporterilor mai mult ca oricând. Eu mă simt onorat să fiu azi aici în calitate de membru al board-ului DDB. Este un proiect la care lucrăm de doi ani şi la care am colaborat cu parteneri din Anglia, şi mă refer la Supporters Direct Europe (n.r. - organizaţia suporterilor din Europa afiliată UEFA). Reprezentanţii Supporters Direct ne-au transmis că ne vor susţine cu toată expertiza şi logistica de care dispun în implementarea acestui proiect socios la Dinamo. Sperăm ca acest proiect să aibă succes", a spus Cristian Hîldan, antrenor al echipei de rugby CS Dinamo şi reprezentant al suporterilor în Consiliul de Administraţie al FC Dinamo.
"Eu voi fi liantul dintre suporteri şi conducerea clubului prin locul de membru în Consiliul de Administraţie. Nu am avut niciun contact cu domnul Negoiţă, dar sunt convins că este un om cu care se poate discuta. Noi nu suntem majoritari în CA, dar cu timpul, sperăm să luăm cât mai multe acţiuni şi să avem un cuvânt mai greu de spus. Ne aşteaptă un drum foarte lung, nu e o muncă uşoară. Dar decât să stăm pe margine, mai bine încercăm să ajutăm cât putem", a adăugat reprezentantul suporterilor.
El a menţionat că asociaţia îşi propune urgentarea construirii noului stadion Dinamo. "Acest proiect îşi propune construirea stadionului Dinamo, pe care toată suflarea dinamovistă îl aşteaptă. Ne vom ţine de capul celor care decid construirea lui, vom fi foarte insistenţi. Noi ne-am gândit deja la un nume pentru noul stadion, mai exact la 'Cornel Dinu'. Ar fi o onoare pentru noi ca noul stadion să poarte numele dânsului. Stadionul e important să se facă. Indiferent că e pe noul amplasament sau pe cel pe care este acum stadionul. Ne trebuie un stadion modern", a afirmat Cristian Hîldan.
"Apoi ne propunem dezvoltarea comunităţii de suporteri, nu numai din ţară, ci şi din străinătate. Pentru că avem foarte multe semnale de la fani din Anglia, Italia şi Spania. Fidelizarea suporterilor este extrem de importantă prin încercarea de a-i aduce la stadion indiferent de meci. Proiectul are ca scop implicarea suporterilor în luarea deciziilor importante în ceea ce priveşte strategia şi viitorul clubului. Acest proiect socios are un mare succes în Anglia, Germania şi în Portugalia. Exemplul acestor cluburi trebuie urmat", a precizat Hîldan.
Detaliile privind cotizaţiile şi modul în care fanii pot deveni socios vor fi anunţate după 29 mai. "Pe 29 mai, la Opera Naţională din Bucureşti va fi un spectacol în cadrul căreia va fi lansarea proiectului DDB. După 29 mai se vor comunica toate datele legate de cifre, de cotizaţii şi de paşii care urmează în acest proiect", a mai spus Cristian Hîldan.
Fostul fotbalist dinamovist Claudiu Vaişcovici, la rândul său membru în board-ul DDB, a declarat în cadrul aceleiaşi conferinţe de presă că îşi doreşte ca un număr cât mai mare de fani dinamovişti să se alăture proiectului socios. "Am venit cu inima deschisă în cadrul acestui proiect să ajut şi eu măcar cu o idee sau părere. Cred că va fi greu la început, dar, în timp, ni se vor alătura foarte mulţi suporteri şi cred că o să izbândim. Board-ul PCH, din care fac şi eu parte, va vota, iar apoi reprezentantul nostru în Consiliul de Administraţie va spune punctul nostru de vedere. Sper ca din trei idei, măcar să fie una bună. Iar eu cred că acest Consiliu de Administraţie să nu fie atât de obtuz încât să nu bage în seamă o idee de-a noastră dacă este bună. Acest proiect nu poate face rău clubului, dar bine cu siguranţă poate face", a precizat Vaişcovici.
La sfârşitul lunii aprilie, conducerea clubului FC Dinamo a anunţat că a cooptat în rândul acţionarilor Asociaţia Suporterilor "Peluza Cătălin Hîldan". În urma acestei decizi fanii vor avea un reprezentant în Consiliul de Administraţie al grupării bucureştene în persoana lui Cristian Hîldan, fratele fostului căpitan al lui Dinamo, Cătălin Hîldan, decedat pe 5 octombrie 2000.
Etichete: dinamo , conducere dinamo , cristi hildan , ca dinamo , cristi hildan conducere dinamo , asociatia suporterilor dinamo , asociaţiei suporterilor "peluza cătălin hîldan"
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții