Cristi Borcea îl laudă pe Dan Șucu după decizia luată: ”A făcut cea mai inteligentă mutare!”
articol scris de Digi Sport27.05.2024, 14:52
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Neil Lennon (52 de ani) a fost numit în funcția de antrenor principal al Rapidului și a semnat un contract valabil pe două sezoane cu giuleștenii.
La conferința sa de prezentare, nord-irlandezul a mărturisit că a ales să semneze cu Rapid, după ce a fost convins de planul pe care l-a pregătit patronul Dan Șucu (61 de ani), la formația giuleșteană.
Cristi Borcea îl apreciază pe Dan Șucu pentru că l-a ales în funcția de antrenor la Rapid pe Neil Lennon
Cristi Borcea (54 de ani), fostul acționar de la Dinamo, a analizat decizia luată de Dan Șucu, în legătură cu instalarea pe banca tehnică a Rapidului a lui Neil Lennon.
Fostul acționar dinamovist crede că oficialul Rapidului a luat cea mai bună decizie.
“Mie mi se pare cea mai inteligentă mutare a lui Dan Șucu. Eu niciodată nu luam în seamă ce spunea galeria. E cea mai inteligentă, treaba asta a lui Șucu. În momentul în care iei antrenorul pe care îl vrea galeria, pățești ce s-a întâmplat la Dinamo. Îți faci bagajele și nu mai conduci tu.
Șumudică e un antrenor extraordinar. Dar a fost impus de galerie. După ce am plecat de la Dinamo și a rămas Negoiță, a ajuns echipa să se lupte la retrogradare.
Asta pentru că galeria impunea să joace jucătorul ăla, să vină antrenorul ăla. Ei veneau în vestiar, veneau la Săftica. Dacă era așa la Rapid, ce mai făcea Șucu? Mai conducea el? Dacă făcea așa veneau una după alta.
Asta denotă inteligența și tărie de caracter. Eu am făcut asta când aveam 30 de ani. Veneau peste mine acasă, vopseau, mă înjurau și nu am acceptat niciodată să fie ceva impus de galerie. De aia am făcut și rezultate. Dacă îi asculți pe ei, nu mai ai control, dacă ești patron sau conducător”, a declarat Cristi Borcea, potrivit Fanatik.
Neil Lennon: ”Rapid vrea să lupte pentru titlu, iar asta mă atrage. Dan Șucu vrea să construiască ceva pentru tineri”
Neil Lennon a fost invitat la emisiunea PLS Soccer - The Football Show din Scoția pentru a prefața derby-ul dintre Celtic și Rangers din finala Cupei Scoției (trofeu adjudecat de Celtic, după o victorie în fața rivalilor cu scorul de 1-0).
Printre altele, tehnicianul a fost întrebat despre Rapid, iar acesta a decis să vorbească în detaliu despre planul pe care l-a creionat deja Dan Șucu în jurul clubului giuleștean. Mai mult, Lennon l-a și descris pe acționarul principal al ”alb-vișiniilor” în câteva cuvinte.
”Avem o șansă să luptăm pentru titlu. Patronul are planuri mari pentru club. E ambițios. Avem un stadion nou, o bază bună de pregătire, deci clubul s-a mișcat în direcția corectă.
Vrea să lupte pentru titlu, iar asta mă atrage. Am mai avut și alte oferte, dar cred că am mers într-o țară în care investițiile cresc și fotbalul se transformă.
L-am cunoscut pe patron, domnul Șucu, în Grecia. E impresionat. Are etică, are principii și vrea să facă lucrurile corect. Nu vrea ca doar prima echipă să fie bună, ci și clubul, să construiască ceva pentru tineri.
Ăsta e planul lui. E foarte ambițios, e foarte bogat și iubește fotbalul. Începem de la zero. Patronul știe de probleme. Avem un nou antrenor, un nou staff, un nou director sportiv. A scăpat de oamenii cu care nu era fericit și despre credea că nu-și fac treaba într-un mod profesionist”, a spus Lennon, la PLZ Soccer.
CV-ul de antrenor al lui Neil Lennon
- De cinci ori campion al Scoției cu Celtic Glasgow (2012, 2013, 2014, 2019, 2020)
- A câștigat Cupa Scoției de patru ori, cu Celtic (2011, 2013, 2019, 2020)
- A triumfat în Cupa Ligii Scoției (2020)
- A câștigat liga secundă scoțiană cu Hibernian FC (2017)
- A reușit să își treacă în palmares Cupa Ciprului, cu Omonia Nicosia (2022)
- A fost numit de trei ori Antrenorul anului în Scoția (2012, 2013, 2020)
Etichete: cristi borcea , neil lennon , dan sucu , laude dan sucu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții