Cristi Balaj, reacție amenințătoare la adresa lui Arlauskis: ”Vor apărea lucruri interesante”
articol scris de Digi Sport21.04.2022, 14:41
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Conducerea clubului CFR Cluj a reacționat după ce lituanianul Giedrius Arlauskis (34 de ani) a anunțat că mai are de recuperat bani de la gruparea din Gruia.
Goalkeeperul, care în prezent este liber de contract, a plecat de la formația ardeleană în toamna trecută, după ce Marius Șumudică (51 de ani) a fost demis.
Cristi Balaj: Vor apărea lucruri interesante”
Cristi Balaj (50 de ani), președintele celor de la CFR Cluj, a vorbit despre situația lui Arlauskis. Acesta spune că o parte din suma cerută de lituanian a fost deja achitată.
”Am evitat să vorbim despre speţa Arlauskis. Vor apărea nişte lucruri interesante. Atenţie, am plătit o mare parte din sumă. O să explicăm şi cum s-a făcut rezilierea. Suma a avut trei tranşe, ultima tranşă este scadentă în luna iunie”, a declarat Cristi Balaj, la Pro Arena.
Giedrius Arlauskis a câștigat procesul de la FIFA cu CFR Cluj
Giedrius Arlauskis a confirmat că a avut câștig de cauză la FIFA și a anunțat că-și așteaptă banii.
”E adevărat că există o datorie, atât pot să spun. Am câștigat litigiul, există o datorie și aștept să-mi dea banii. Asta pot să confirm, nu vreau să intru în mai multe detalii. Nu pot să spun suma, nu vă băgați în buzunarul meu.
Nu știu până la ce dată trebuie să primesc banii, avocații mei se ocupă de asta. Ce știu este că am câștigat, trebuie să mă plătească și aștept să mă plătească, restul sunt povești.
Nu cunosc regulamentele. Ce pot să zic e că CFR are o datorie destul de veche, de anul trecut. Dacă CFR primește sau nu licența nu am de unde să știu. Până acum nu m-a contactat nimeni de la CFR”, a declarat Giedrius Arlauskis, potrivit Eurosport.
Ce sumă are de încasat Giedrius Arlauskis de la CFR Cluj
Conform Playsport, CFR Cluj trebuie să-i plătească nu mai puțin de 500.000 de euro lui Giedrius Arlauskis, sumă care reprezintă clauza de reziliere a contractului.
Giedrius Arlauskis a decis să plece de la CFR în septembrie anul trecut, după ce Marius Șumudică și Marian Copilu au fost demiși.
Etichete: fifa , cristi balaj , giedrius arlauskis , salarii arlauskis
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții