Cristi Balaj nu vrea să mai audă de faliment la CFR Cluj. Precizările făcute de președintele grupării ardelene
articol scris de Digi Sport30.06.2022, 14:48
Cupa Spaniei: Racing Ferrol - Rayo Vallecano, vineri, 20:00, DGS 1
La Liga: Valencia - Real Madrid, vineri, 22:00, DGS 1
Cristi Balaj (50 de ani), președintele lui CFR Cluj, a precizat că formația din Gruia nu va avea probleme cu insolvența sau falimentul în perioada ce urmează.
Oficialul grupării ardelene a exclus ideea ca formația pregătită de Dan Petrescu (54 de ani) în acest moment să dispară definitiv din fotbalul românesc. Această ideea a apărut după ce au ieșit la suprafață datorii de 26.000.000 de euro.
Cristi Balaj exclude falimentul la CFR Cluj
Cristi Balaj asigură că Neluțu Varga, acționarul principal al echipei ardelene, susține în continuare gruparea din Gruia și nu se pune problema unei insolvențe sau a unui faliment.
”E exclus. Avem un finanțator care susține clubul. Este exclus ca acest club să se desființeze sau să intre în faliment.
Chiar dacă nu am fi câștigat campionatul, am fi mers în continuare. Am avut susținerea finanțatorului principal", a spus Cristi Balaj, pentru SportFM.
CFR Cluj se pregătește pentru debutul în noul sezon fotbalistic
Echipa pregătită de către Dan Petrescu a încheiat cantonamentul din Austria cu 4 victorii, fără gol primit: 2-0 cu Koper, 3-0 cu Napredak, 1-0 cu Partizan Belgrad și 2-0 cu Hajduk Split.
CFR Cluj se pregătește pentru debutul în noul sezon al Ligii 1 (16 iulie) și în preliminariile UEFA Champions League.
În primul tur preliminar din UEFA Champions League, CFR Cluj va juca împotriva campioanei Armeniei, Pyunik Erevan. Partidele se vor disputa pe 5/6 iulie (în Armenia) și 12/13 iulie (la Cluj-Napoca).
Pentru deplasarea din Armenia, CFR Cluj a anunțat că fanii vor putea să călătorească alături de jucători, în același avion.
Etichete: cristi balaj , insolventa cfr cluj , datorii cfr cluj , faliment cfr cluj
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții