Video Craiova - Astra 1-0 | Tiki-Taka în Bănie! Oltenii i-au ”hipnotizat” pe giurgiuveni: 23 de pase la faza golului!
24.08.2019, 13:42SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
VIDEO Universitatea Craiova - Astra 1-0 | Oltenii au câștigat, cu mari emoții, partida cu giurgiuvenii, grație golului marcat de Nicușor Bancu, în minutul 68. Elevii lui Dan Alexa au beneficiat de un penalty și de o uriașă ocazie, ambele ratate de Mihai Răduț, ambele la 0-0, dar într-un final cei care au câștigat cele trei puncte au fost ”juveții”.
Dincolo de golul marcat de Bancu, unul foarte frumos, șut cu stângul sub transversală, dintr-un unghi aproape imposibil, fotbaliștii lui Corneliu Papură au reușit să-i hipnotizeze pe ”astrali” după o serie de pase, 23 la număr. Faza a plecat de la Bancu, care a bătut un aut, din flancul stâng, în propria jumătate de teren. Mai apoi, aproape toți jucătorii au participat la faza golului.
A fost o serie lungă de pase, cum mai rar se vede în Liga 1, la care giurgiuvenii n-au avut reacție. La un moment dat, se părea că oltenii își dau mingea unu altuia, pentru că nimeni nu-și dorea să-și asume responsabilitatea unei pase decisive, dar s-a dovedit doar un tertip pentru a-i hipnotiza pe oaspeți și pentru a prinde un moment decisiv.
Iar asta s-a întâmplat atunci când Cicâldău, ca un adevărat număr 10, i-a centrat, ca la play-station, lui Bancu. Acesta din urmă nu putea fi mai prejos, astfel că a preluat și a finalizat în stil de mare jucător.
VIDEO cu faza care a precedat golul marcat de Bancu
Mihai Răduț, "ratangiul de serviciu" în meciul Craiova - Astra: "E înfrângerea mea"
"Nu meritam să pierdem, îmi asum o mare parte din acest eşec pentru ratările avute. Dar am făcut o partidă bună, pe un teren dificil, în faţa unei formaţii care se luptă la titlu. Echipa a făcut un joc bun, iar înfrângerea e vina mea. La penalty am bătut prost, pe jos, asta a fost", a spus Răduţ la final.
Jucătorii de la Astra așteaptă cu mare interes revenirea lui Budescu. Mijlocașul ofensiv s-a întors recent la giurgiuveni, după ce patronul Ioan Niculae a dat o adevărată lovitură pe piața transferurilor.
Jucătorii Astrei mizează pe revenirea lui Budescu și refacerea cuplului cu Alibec
"Budescu e un jucător de calitate, marchează. Şi el, şi Alibec ne vor ajuta când vor fi apţi de joc 100%", a precizat Răduț. Mihai Răduț a fost protagonistul unei ratări cum rar se vede. A driblat tot ce a întrâlnit în cale, inclusiv pe portar, dar nu a nimerit poarta.
"În partea secundă m-am supărat mai tare. La final trebuia să înscriu, am vrut să o dau pe scurt. Fotbal...se ratează. Îmi pare rău de jocul bun făcut de echipă, sper să mă revanşez etapa viitoare. Sper ca împotriva CFR-ului să fim la fel de motivaţi şi să nu mai avem ratările de azi", a concluzionat Răduț.
Etichete: nicusor bancu , craiova astra , bancu gol craiova
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții