Oficial Costel Gâlcă a semnat cu Universitatea Craiova!
articol scris de Digi Sport17.04.2024, 11:47
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Costel Gâlcă este noul antrenor al celor de la Universitatea Craiova, după ce a bătut palma cu finanțatorul Mihai Rotaru.
Părțile au convenit asupra unui contract pe un an cu opțiunea de prelungire pe încă unul pentru antrenorul care în înlocuiește în Bănie pe Ivaylo Petev.
Costel Gâlcă, nou antrenor de la Universitatea Craiova
Universitatea Craiova a anunțat acordul cu Costel Gâlcă prin intermediul unui comunicat postat pe rețelele sociale.
”OFICIAL | Bun venit la Știința, Constantin Gâlcă! Constantin Gâlcă este noul antrenor al Universităţii Craiova. Tehnicianul a semnat cu Ştiinţa un contract valabil până la finalul sezonului competițional 2024-2025, cu opțiune de prelungire.
Din noul staff tehnic vor mai face parte: Dumitru Uzunea - antrenor secund, Iulian Matei - antrenor secund, Ciprian Pruna - preparator fizic.
Constantin Gâlcă a mai antrenat în trecut FCSB, Espanyol, Al-Taawoun, Al-Fayha, Velje BK, Al-Hazem și Radomiak. Și-a trecut în palmares un titlu de campion al României, Cupa României și Cupa Ligii.
Constantin Gâlcă va conduce în cursul zilei de astăzi primul antrenament în Baza de Pregătire „Ilie Balaci”. Mult succes!”, a transmis Universitatea Craiova, pe Facebook.
- Costel Gâlcă era liber de contract din noiembrie anul trecut, când a plecat de la Radomiak Radom
Mirel Rădoi a refuzat să o preia pe Universitatea Craiova
După demiterea lui Ivaylo Petev, Mihai Rotaru a negociat și cu Mirel Rădoi, antrenor care a pregătit-o pe Universitatea Craiova în 2022 și care s-a despărțit de curând de Al-Jazira.
Fostul selecționer a refuzat, însă, să revină în fotbalul românesc.
Etichete: costel galca , costel gâlcă universitatea craiova
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții