Costel Gâlcă a avut discuții cu 3 echipe din România, înainte să semneze în Polonia: "Nu ne-am înţeles"
articol scris de Digi Sport21.04.2023, 18:37
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Costel Gâlcă (51 de ani) a revenit pe banca tehnică după mai bine de un an în care a fost liber de angajament, iar tehnicianul român a preluat-o pe Radomiak Radom, ocupanta locului 11 în campionatul Poloniei.
CFR, FC Voluntari și FC Argeș l-au vrut pe Costel Gâlcă
Înainte să ajungă la un acord cu oficialii clubului polonez, Costel Gâlcă a mai discutat, de-a lungul timpului, și cu mai multe formații din SuperLiga României. Antrenorul a dezvăluit că s-a aflat în tratative cu FC Voluntari, FC Argeș și CFR Cluj, dar, în cele din urmă, nu a reușit să ajungă un acord cu niciuna dintre cele trei menționate mai sus.
- Almeria B, România U17, FCSB, Espanyol, Al-Tawwoun, Al-Fayha, Vejle BK și Al-Hazem sunt cluburile pe care le-a antrenat Gâlcă de-a lungul carierei sale
"La Voluntari mi-am dorit să mă implic în ceea ce priveşte staff-ul de antrenori şi, pur şi simplu, nu ne-am înţeles. Clujul (n.r. - CFR) este un club cu mult potenţial, unde îmi doream să lucrez, dar, în acelaşi timp, voiam să mă asigur cumva financiar.
În Polonia, dacă cineva nu te plăteşte câteva luni, suferă consecinţele. Nu este întotdeauna cazul în România, iar lipsa salariilor este o mare problemă. Sunt un antrenor care, dacă vrea să facă ceva, se aşteaptă să fie îndeplinite anumite condiţii.
S-au îndeplinit la Radomiak, la fel şi când eram la conducerea naţionalei României U17 sau la echipa a doua de la Almeria, unde mi-am început meseria de antrenor.
Acum ceva timp am mai avut o ofertă concretă din România, de la FC Argeş. Acesta este clubul la care am început să joc în liga naţională ca fotbalist, la 17 ani, aşa că îmi este aproape de suflet. Am vrut să mă întorc acolo ca antrenor, dar când mi-am dat seama cum arată situaţia cu infrastructura a trebuit, ce-i drept, cu oarecare durere, să refuz", a declarat Costel Gâlcă pentru Przegladsportowy.onet.pl.
Costel Gâlcă, despre implicarea lui Gigi Becali la FCSB
Antrenorul care a pregătit-o pe FCSB în sezonul 2014 - 2015 le-a spus polonezilor totul despre cât de mult se implica Gigi Becali la echipă, dar și modul de abordare.
”Din fericire, nu m-a sunat pe mine direct, dar îi suna pe oamenii din staff-ul meu. Adesea spunea ce jucători trebuie să fie în formula de start. Cei din staff îi spuneau că m-au informat, dar eu nu luam în calcul niciodată ce zicea. Chiar dacă el era patronul, nu puteam să-l las să mă controleze.
Becali tot încerca să se implice. Voia să conducă tot, să fie ca Silvio Berlusconi. La un moment dat, le-a spus ceva jurnaliștilor din România ca să mă pună la punct. Atunci m-am gândit 'Ce caut eu aici?'. Răspunsul a fost simplu: 'Dacă așa vrei tu să faci, atunci eu plec!'.
E un lucru pozitiv că investește mult în fotbal, dar face și foarte multe lucruri rele. Critică jucători în public, crede că le știe pe toate pentru că e de mulți ani în fotbal.Din punctul meu de vedere, are cunoștințele unui fan obișnuit”, a spus Costel Gâlcă, pentru Przegladsportowy.
Etichete: polonia , costel galca , radomiak radom
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții