Cosmin Matei / Foto: Sport Pictures

Cosmin Matei a rupt tăcerea, după ce fanii lui Dinamo l-au numit ”blatist”

articol scris de Digi Sport
18.01.2024, 21:47
  • Cupa României: Rapid - CFR, joi, 20:00, DGS 1

  • EFL Cup: Tottenham - Manchester United, joi, 22:00, DGS 2

Cosmin Matei (32 de ani) evoluează în acest moment pentru Sepsi, echipă la care a ajuns în vara lui 2022.

Mijlocașul a ajuns la Sfântu Gheorghe după despărțirea de Dinamo, alături de care a retrogradat la finalul sezonului 2021/2022 în Liga 2.

Cum a reacționat Cosmin Matei, după ce suporterii dinamoviști l-au numit ”blatist”

Atât după retrogradare, dar și în meciul dintre Sepsi și Dinamo din grupele Cupei României, suporterii ”Câinilor” l-au făcut ”blatist” pe Cosmin Matei.

Întrebat despre acest lucru, mijlocașul a explicat motivul din spatele deciziei pentru care a ales să plece de la gruparea alb-roșie. De asemenea, acesta și-a amintit de momentul negru din 2022, când clubul din Ștefan cel Mare a pierdut barajul cu ”U” Cluj și a retrogradat, în premieră, în Liga 2.

”Mi-au strigat așa pentru că au zis că am venit la Sepsi pentru bani. Contractul care-mi fusese oferit la Dinamo (n.r. – după baraj, în cazul în care s-ar fi evitat retrogradarea) era mai bun decât cel pe care-l aveam în momentul respectiv. Dar nu am venit pentru bani, ci pentru că mă simțeam foarte apăsat de situație. M-am consumat foarte mult. Și după, și înainte.

Te gândești ce se va întâmpla dacă o să retrogradezi, pe cine o să pice. Mi-era teamă de retrogradare, de momente de genul care au urmat. M-am închis o perioadă, chiar și față de familie. Nu te poate înțelege nimeni. Oriunde mergeam… simți dintr-o privire doar dacă se uită cineva care te cunoaște sau care cunoaște fotbalul. Știi la ce se gândește… ‘Bă, ai retrogradat cu o echipă atât de mare în România’. A fost greu”, a declarat Cosmin Matei pentru iamsport.ro.

  • 148 de meciuri, 24 de goluri și 21 de pase decisive reprezintă cifrele lui Cosmin Matei în tricoul lui Dinamo.

”De ce, Doamne, de ce?”. Cum a fost surprins Cosmin Matei în timpul meciului la finalul căruia Dinamo a retrogradat

Cosmin Matei a fost unul dintre cei mai afectați fotbaliști de la Dinamo după ce echipa a retrogradat în Liga 2. Mijlocașul s-a zbătut foarte mult în returul cu ”U” Cluj, scor 1-1, a fost aproape și de un gol fenomenal, dar până la urmă totul a fost în zadar.

Matei a fost surprins de camerele TV imediat după ce a trimis în transversală, minutul 59, dar și în minutul 90, când se afla pe margine după ce a fopst schimbat. Ambele ipostaze spun totul despre modul în care fotbalistul a tratat partida de care a depins soarta lui Dinamo în Liga 1.

În minutul 59, Matei a șutat cu boltă și cu efect, de la aproximativ 35 de metri, spre vinclul din dreapta porții, dar Gorcea a avut noroc pentru că mingea a lovit bara. Imediaat după această ratare, care s-ar fi putut transforma într-un gol fenomenal, Matei a invocat Divinitatea.

”De ce, Doamne, de ce? De ce, Doamne, de ce nu a fost gol?”, a reacționat Matei.

Etichete: dinamo , fani dinamo , sepsi , cosmin matei


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Bătaie între jandarmi într-un restaurant din București. Unul dintre ei a ajuns în comă la spital

Mai mulți jandarmi s-au luat la bătaie într-un restaurant din București în noaptea de marți spre miercuri, iar unul dintre ei a ajuns în comă la spital. Din primele informații, ar fi vorba despre un conflict spontan care a izbucnit în acel local din Capitală. 

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

"Telenovela" Radu Drăgușin s-a încheiat, la aproape un an de la transferul la Tottenham

Italienii anunță: Dan Șucu și Ion Țiriac cumpără un club din Serie A! ”Afacerea e aproape încheiată”. Investiție uriașă

Foto Ion Țiriac: ”Eram disperat după ea. Am fost aproape, dar un puști de 17 ani a luat-o într-un minut”. Ce a urmat

Exclusiv Dan Petrescu, OUT! Lovitură de proporții: el este alesul lui Ioan Varga pentru banca CFR-ului

Foto ”Cea mai frumoasă femeie din lume” a renunțat la haine și internetul a ”explodat”

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Live Video&Score FCSB - Universitatea Craiova 0-0 / Dinamo - Petrolul 0-0, ACUM, la DGS 1 ȘI 2. Lupta pentru un loc în sferturi

Ce le-a spus Cristiano Bergodi italienilor despre Dan Șucu, după ce patronul Rapidului a preluat-o pe Genoa

Video Exclusiv Întrebarea pe care și-a pus-o Florin Prunea, după ce Dan Șucu a devenit patron la Genoa

”V-ați gândit să plecați?”. Răspunsul lui Mircea Rednic, după UTA - Farul 1-5

Citeşte şi

Câte bilete s-au vândut până acum la Dinamo - Rapid! Derby-ul se joacă pe Arena Națională

Giuleștenii au ieșit la atac! Mesaj pentru conducerea ”Câinilor”, înainte de Dinamo - Rapid

PEROZ„Nepotul” Brooklyn Beckham, ajutor în bucătărie pentru Eva Longoria. Fanii, impresionați de el: „Are vocea tatălui său, David”

FILM NOWAna de Armas și iubitul ei, fotografiați ținându-se de mână, în Madrid. Cei doi nu lasă comentariile dure să le afecteze relația

Valeriu Iftime a anunțat că îl vrea în pauza competițională pe Luis Phelipe de la FCSB. Răspunsul lui Gigi Becali citeşte ştirea pe Prosport.ro

"E o tragedie!" Declarație uluitoare înainte de revenirea Simonei Halep citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Loredana Groza, în colanți, în sala de sport, la 54 de ani. Imaginile au făcut furori printre fani: „Arăți perfect!”

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Loredana Groza, în colanți, în sala de sport, la 54 de ani. Imaginile au făcut furori printre fani: „Arăți perfect!”

Digi World

O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15 secunde?

Digi Animal World

Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut când l-au găsit