Cosmin Contra a explicat de l-a preferat pe Aleix Garcia în locul lui Paul Anton + ce zice despre problemele cu banii la Dinamo
articol scris de Digi Sport18.10.2020, 21:19
Europa League: FCSB - Midtjylland, joi, 19:45, DGS 1
Europa League: Manchester United - PAOK, joi, 22:00, DGS 2
Cosmin Contra (44 de ani) a decis să-l titularizeze pe starul Aleix Garcia (23 de ani) în partida pe care Dinamo o joacă împotriva Universității Craiova, de la ora 21:30, ÎN DIRECT la Digi Sport 1.
De ce a ales Contra să-l titularizeze pe Aleix Garcia și să-l lase rezervă pe Paul Anton
Tehnicianul ”câinilor” a explicat de ce l-a ales pe fotbalistul venit de la City în locul lui Paul Anton.
”Sunt cam în aceeași condiție fizică, și Aleix, și Paul. Trebuia să aleg între ei. L-am ales pe Aleix, pentru că, deși a început pregătirea la clubul lui, apoi a ajuns în Spania și a făcut antrenamente cu o echipă de a treia divizie.
S-a menținut bine, din punctul ăsta de vedere. L-am văzut bine la antrenamente și am decis să-l introduc din primul minut”, a afirmat Contra, înaintea jocului cu oltenii.
Cosmin Contra, despre problemele cu banii de la Dinamo și Deian Sorescu
Antrenorul de la Dinamo a vorbit și despre problemele cu banii de la club.
”S-au rezolvat în parte problemele. Nu-s rezolvate încă toate. Oricum, important e meciul din seara asta. Apoi vom vorbi și despre lucrurile extra-sportive”, a declarat Cosmin Contra.
Tehnicianul din Ștefan cel Mare a mai explicat că s-a decis să-l titularizeze pe Deian Sorescu pe partea dreaptă a defensivei, pentru că Alexander Gonzalez a avut multe drumuri, după ce a fost la naționala Venezuelei.
”Deian a mai jucat acolo. E o soluție viabilă pentru postul de fundaș dreapta. Oricând poate fi cel mai bun fundaș dreapta din România, eu i-am spus și lui. E polivalent, dar lui îi place să joace mai sus”, a mai spus antrenorul.
Etichete: cosmin contra , salarii dinamo , dinamo u craiova , aleix garcia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții