Coşmarul "Craiova": Se repetă scenariul de groază de anul trecut pentru FCSB?
01.05.2018, 18:42SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
FCSB e lider în Liga 1, cu două puncte peste CFR Cluj, însă cea care "arbitrează" titlul este chiar CS U Craiova, care le va întâlni pe ambele echipe implicate în lupta pentru campionat, FCSB și CFR.
Oltenii se află în aceeași postură ca și anul trecut, când Viitorul lui Hagi a devenit campioană, în premieră. Atunci, patronul oltenilor, Mihai Rotaru, a "ordonat" să fie folosiți mai mulți jucători de la echipa a doua sau tineri în meciul cu Viitorul, care s-a impus cu 1-0.
După meci, șeful de la FCSB a fost foc și pară la adresa oltenilor: "După ce că v-au băgat abuziv în Divizia B, că nu sunteți Universitatea, vă bateți joc și de competiție. E vorba despre rea-credinţă. Nu zice nimeni să nu joci cu rezerve, dar ei au apelat la nişte copii care nu mai jucaseră niciodată. Acum vă întreb și eu: cine să facă pușcărie? Becali, care a vrut să joace CFR corect sau Rotaru, care a avut rea-credință și a influențat clasamentul?".
De această dată, craiovenii vor juca următorul meci pe terenul celor de la CFR Cluj, pe 5 mai, cu 4 zile înaintea returului semifinalei Cupei, pe care o vor disputa cu FC Botoșani. Însă după 5-1 în tur, e greu de crezut că oltenii mai pot rata calificarea în finală, unde vor da peste divizionara secundă FC Hermannstadt.
Astfel, chiar dacă ar pierde finala, Craiova tot ar putea prinde un loc de cupele europene, întrucât Hermannstadt nu are drept de joc în Europa, iar în campionat locul 4 le permite oltenilor calificarea, pentru că Astra nu a primit licența (cu toate acestea, giurgiuvenii așteaptă decizia de la TAS).
După meciul FCSB - CFR Cluj, în urma căruia roș-albaștrii au smuls un punct în prelungiri, Becali s-a arătat încrezător că nu se va mai putea întâmpla un astfel de scenariu: "Eu vă spun că în acest moment suntem campioni în proporţie de 70 la sută. Am mare încredere în Craiova, chiar foarte mare încredere".
Programul ultimelor etape:
Etapa a 8-a (4-7 mai):
Viitorul - Astra
CFR Cluj - CS U Craiova
CSM Poli Iași - FCSB
Etapa a 9-a (12 mai):
Viitorul - CSM Poli Iași
Astra - CFR Cluj
CS U Craiova - FCSB
Etapa a 10-a (19 mai):
CSM Poli Iași - CS U Craiova
FCSB - Astra
CFR Cluj - Viitorul
Clasament play-off:
1. FCSB 43 puncte
2.CFR Cluj 41 puncte
3. CS U Craiova 35 puncte
4. Astra 32 puncte
5. Viitorul 31 puncte
6. CSM Poli Iași 21 puncte
Etichete: cfr , craiova , rezultate liga 1 , craiova cupa , fcsb , craiova botosani , craiova fcsb , fcsb cfr cluj , craiova finala , titlu fcsb , fcsb cfr titlu , lupta totlu liga 1 , craiova finala cupei
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții