Video Exclusiv Contre Ionuț Angheluță-Ilie Dumitrescu! Lotul lui Dinamo, ”mărul discordiei”: ”Jucători de Liga 2”/”Reperul tău e Kante”
articol scris de Digi Sport02.10.2021, 08:01
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Dinamo este pe loc retrogradabil după 10 runde, iar Mircea Rednic (59 de ani), noul antrenor al ”câinilor”, va avea mult de muncă pentru a scoate din criză trupa din Ștefan cel Mare.
Supranumită ”Agentul 007” după ce a adunat șapte eșecuri la rând în Liga 1, Dinamo traversează o perioadă extrem de grea. Lotului ”câinilor” a stârnit polemici în studioul Digi Sport. Prezenți în cadrul emisiunii Fotbal Club, comentatorul sportiv Ionuț Angheluță și analistul Ilie Dumitrescu s-au contrat amical pe tema valorii jucătorilor din ”Groapă”.
- 15 este poziția ocupată de Dinamo în ierarhia Ligii 1, după 10 runde, cu doar 6 puncte adunate.
Valoarea jucătorilor lui Dinamo, ”mărul discordiei” între Ionuț Angheluță și Ilie Dumitrescu
În asentiment cu Florin Prunea sau Giani Kiriță, Ionuț Angheluță a susținut că actualul lot de jucători al lui Dinamo se poate ridica cel mult la pretențiile Ligii 2 și nu este unul competitiv pentru primul eșalon fotbalistic din România. În schimb, Ilie Dumitrescu a declarat contrariul.
Ilie Dumitrescu: ”Câte meciuri a pierdut Dinamo?”
Ionuț Angheluță: ”Șapte! Când ai jucători slabi, nu trebuie să te apuci să joci fotbal. Sunt jucători slabi, de Liga 2.”
Ilie Dumitrescu: ”Sunt copii de perspectivă și unii cu experiență, dar nu sunt pregătiți fizic. Sunt jucători extrem de importanți acolo. Nu putem să spunem de Torje...”
Ionuț Angheluță: ”Care abia aleargă.”
Ilie Dumitrescu: ”De Sorescu...”
Ionuț Angheluță: ”Sorescu, da. Problema lui e mentală.”
Ilie Dumitrescu: ”Răuță, foarte bun.”
Ionuț Angheluță: ”Răuță?!” (n.r.- râde)
Ilie Dumitrescu: ”Dacă tu îl ai ca reper pe Kante, care e campionul Europei... Sunt jucători buni.”
Ionuț Angheluță: ”Sunt buni să joace la retrogradare. Răuță e bun să joace la retrogradare.”
Mircea Rednic a cerut două transferi imediat cum a semnat cu Dinamo
"Am semnat pe un an, cu drept de prelungire pe al doilea an. Primul an, salvarea de la retrogradare, al doilea an, play-off. Vreau să mă implic pentru a scoate Dinamo din pasa neagră. O să stau pe bancă la meciul cu UTA. Nu am vorbit cu ei (n.r.- cu jucătorii) încă.
Am lucrat în mare cu ei, sunt ceva probleme. Și medicale dar și jucătorii care au venit nu sunt 100 la sută. Mă bucur că vine pauza, pentru că vom pune lucrurile la punct. Bizonul, ce să mai facă aici? Poate alt bizon. Nu am vorbit cu nimeni. Numele apărute nu sunt pe lista mea.
Am vorbit cu domnul președinte. Sper ca până marți să aducem doi jucători. Un fundaș dreapta și de un atacant cu talie, un pivot, număr 9", a declarat Mircea Rednic.
VIDEO Contre Ionuț Angheluță-Ilie Dumitrescu, la emisiunea Fotbal Club
Etichete: jucatori dinamo , lot dinamo , ilie dumitrescu , ionut angheluta
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții