Continuă negocierile pentru transferul lui Dorin Rotariu la FCSB. Anunțul făcut azi de presa belgiană
15.11.2018, 22:09SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Negocierile dintre Gigi Becali și FC Bruges pentru transferul lui Dorin Rotariu la FCSB continuă. Belgienii de la Voetbalnieuws susțineau, miercuri, că FCSB va plăti o sumă cuprinsă între 2 și 2.5 milioane de euro.
Totuși, după 24 de ore, lucrurile arată mai bine pentru finanțatorul roș-albaștrilor. Sursa citată susține că Bruges e dispusă să se despartă de jucătorul împrumutat la Alkmaar pentru 1.5 milioane de euro, sumă care poate fi considerată accesibilă pentru Becali.
În locul cui vine Dorin Rotariu la FCSB
Dacă atacantul de 23 de ani va ajunge la FCSB, unul dintre oamenii din ofensiva lui Nicolae Dică va fi vândut. Dacă inițial, s-a vorbit despre despărțirea de Harlem Gnohere, italienii au dezvăluit azi că Roma e interesată de Dennis Man, un alt produs de export al FCSB.
"Roma, de la Tonali la Dennis Man", titrează forzaroma.info, care mai notează că Di Francesco i-a transmis lui Monchi că are nevoie de întăriri în partea dreaptă a liniei ofensive.
Din câte se pare în "finala" pentru un transfer în Cetatea Eternă sunt Man şi Tonali, puştiul de 18 ani de la Brescia.
Harlem Gnohere a intrat în vizorul arabilor
Gigi Becali susține că Harlem Gnohere este cel mai dorit jucător din lotul lui Nicolae Dică. Fotbalistul venit de la Dinamo pentru 250.000 de euro e la mare căutare la arabi, iar patronul vicecampioanei speră să obțină o sumă impresionantă, 7 milioane de euro.
"Am cerut 7 milioane pe el, e altă echipă decât s-a scris în presă, tot din Arabia. O să vedem acum, în iarnă, când încep transferurile. Risc să pierd campionatul, de aia am cerut atât de mult", a declarat Becali, la începutul acestei luni.
Etichete: gigi becali , dorin rotariu , transferuri fcsb , dorin rotariu fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții