Constantin Gâlcă nu și-a menajat jucătorii după remiza cu ”U” Cluj
articol scris de Digi Sport22.09.2024, 23:48
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Universitatea Craiova și Universitatea Cluj au remizat, scor 1-1, în etapa a 10-a din SuperLiga României.
”Șepcile roșii” au deschis scorul prin Mamadou Thiam în minutul 39, iar gazdele au intrat cu avantaj la cabine. Ulterior, Oshima a reușit să egaleze, iar partida s-a terminat într-o remiză.
Constantin Gâlcă: ”În prima repriză nu prea am existat”
Oltenii veneau după trei meciuri consecutive în care n-au reușit să câștige, motiv pentru care voiau să-și ia revanșa față de fani în partida de pe Cluj Arena.
Acest lucru nu s-a întâmplat, iar trupa din Bănie chiar a făcut o primă repriză slabă. Gâlcă s-a arătat deranjat de modul în care a decurs jocul și nu s-a ferit să o spună la flash-interviu.
”Am spus înainte că-mi doream să luăm cele trei puncte, băieții au fost montați toată săptămâna. În prima repriză nu prea am existat.
În a doua repriză am avut ceva ocazii, am avut și șansă la gol, dar nu e de ajuns cu 45 de minute. Am greșit foarte mult. Când pierzi mingea așa ușor, e normal să fac schimbări. Cei care au intrat au făcut-o bine.
Unii abia și-au revenit, forma jucătorilor oscilează destul de mult. Baiaram a jucat bine meciul trecut, acum puțin mai slăbuț. E greu să alegi un cel mai bun prim 11. Sperăm să fim cât mai buni și să câștigăm puncte.
Nu este ciudat că 'U' Cluj e lider. Dacă au luat puncte, au luat pe meritul lor. Au omogenitate în echipă”, a declarat Constantin Gâlcă.
În urma acestui rezultat, Universitatea Cluj a acumulat 22 de puncte și a rămas pe primul loc, la 5 lungimi distanță de Oțelul, care are un meci mai puțin. De partea cealaltă, Universitatea Craiova are 16 puncte și este pe poziția a patra.
VIDEO cu rezumatul meciului Universitatea Cluj - Universitatea Craiova 1-1
Etichete: galca , u cluj craiova
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții