Constantin Budescu, primele concluzii după debutul la FCSB. Laude pentru Edi Iordănescu
articol scris de Digi Sport18.09.2021, 22:15
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Constantin Budescu a debutat la FCSB în meciul cu U Craiova 1948, câștigat cu 1-0.
La interviul de după joc, mijlocașul de la FCSB a transmis că simte că este la un nivel bun, însă mai are de recuperat din punct de vedere fizic, pentru că în ultimele luni nu s-a antrenat cu nicio echipă, ci doar individual.
VIDEO cu rezumatul meciului U Craiova 1948 - FCSB 0-1:
Discursul lui Constantin Budescu, după debutul la FCSB
”A fost foarte bine că am câștigat meciul, am revenit bine, este ok că am obținut cele trei puncte, ăsta era cel mai important lucru. Am așteptat să intru, a fost acel penalty, am intrat după, nu mai contează ce a fost, e important că am luat cele trei puncte.
Mă simt foarte bine, m-am antrenat în vacanță, dar una e să te antrenezi singur, alta e să te antrenezi cu echipa. Mă simt bine, dar prefer să nu risc nimic, să nu fac vreo prostie.
Eu o să încerc să dau cât mai multe pase și goluri. Eu voi încerca, dar mai importante sunt punctele, pentru că s-au pierdut multe, iar acum alergăm să le recuperăm”, a declarat Constantin Budescu.
Constantin Budescu, despre colaborarea cu Edi Iordănescu
La FCSB, Constantin Budescu lucrează în premieră cu Edi Iordănescu și a ținut să laude metodele de pregătire ale tehnicianului.
”Am întâlnit jucători foarte buni aici, cu antrenamente foarte bune. Cu Edi n-am lucrat, nu l-am prins la Astra, dar mai discutam cu el la telefon. Îmi place foarte mult ceea ce face”, a transmis Constantin Budescu.
Etichete: constantin budescu , u craiova 1948 fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții