Exclusiv Constantin Budescu poate semna cu FCSB! N-a prelungit contractul cu Astra. ”Ezită să dea un răspuns!”
articol scris de Digi Sport26.01.2021, 10:28
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Constantin Budescu (31 de ani) poate semna cu FCSB. Mijlocașul nu a semnat prelungirea contractului cu Astra, astfel că este liber să-și aleagă viitorul. Budescu mai are contract cu giurgiuvenii până la vară. Și Dan Petrescu a pus ochii pe internaționalul român.
Dani Coman a confirmat faptul că fotbalistul este liber să semneze cu cine dorește, după ce negocierile cu Ioan Nicolae, finanțatorul echipei, privind semnarea unui nou contract, au picat
”Nu am mai vorbit în ultimul timp cu Budescu. Nu am mai discutat de prelungirea contractului. A avut domnul Niculae o discuție cu Budi, dar el ezită. El știe mai bine ce vrea să facă. În acest moment este jucătorul Astrei.
Ce va fi peste o zi sau o săptămână, nimeni nu știe”, a spus Dani Coman, pentru digisport.ro.
Suma pentru care Budescu poate ajunge imediat la FCSB
Budescu are o clauză de reziliere în valoare de 900.000 de euro, sumă pe care Gigi Becali nu este dispus să o plătească, mai ales că știe că la vară jucătorul va veni gratis. ”!Budescu este un fotbalist de valoare, care poate pleca oricând de la Astra, contra unei sume corecte. Cred că dacă va primi o ofertă bună de afară îi va da curs. Dar, poate ajunge și la FCSB.
Pe adresa clubului, în acest moment, nu există nicio ofertă pe numele lui”, a mai spus Coman, pentru Digi Sport.
Budescu, gata să plece la FCSB! E gata să joace ”9 fals”
Mijlocașul spune că ar putea semna de acum cu FCSB, dar se teme că acest fapt îl va ține pe margine până la vară.
”Nu e numai după mine, mai am contract 5 luni. Este adevărat, pot semna cu orice echipă, dar dacă o să semnez şi nu mă lasă (n.r. – patronul Astrei), probabil o să stau pe aici şi n-o să joc. Vom vedea”, a completat Budescu.
Fotbalistul Astrei a explicat că este de acord și cu condițiile impuse de Becali, în special cu cea legată de folosirea sa ca ”9 fals”.
”N-am probleme să joc ‘9 fals’, mă simt bine, am mai jucat şi aici. M-aş descurca, chiar făceam o glumă cu băieţii că pot juca liniştit de la mijloc în sus”, a spus Constantin Budescu pentru Look Sport.
Etichete: dani coman , gigi becali , constantin budescu , ioan nicolae , transferuri fcsb , budescu fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții