Concurență pentru FCSB! Jucătorul pe care Gigi Becali a pus ochii, dorit în Germania
14.11.2019, 17:24Media: Liga Digi Sport, marți, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal European, marți, 17:30, DGS 1
Gigi Becali a anunțat în urmă cu ceva timp că este interesat de fundașul celor de la FC Botoșani, Andrei Chindriș. Pentru patronul FCSB nu va fi însă simplu să-l transfere pe tânărul internațional. Finanțatorul moldovenilor, Valeriu Iftime a anunțat că jucătorul de 20 de ani este dorit și în Germania.
Iftime este convins că poate lua în jur de două milioane de euro pe Chindriș și susține că acesta va fi urmărit de un impresar din Germania, la meciul următor.
”Chindriş este un fotbalist care la ora actuală are o ofertă din Germania. Un impresar din Germania va veni să-l urmărească chiar la următorul meci al nostru acasă, să mai stăm de vorbă.
Eu eu cred că pot lua două milioane pe el, dar nu aş vrea să luăm preţul ăsta, să fixez un target cuiva în momentul ăsta. Deci nu este de vânzare până în vară”, a spus Iftime la Pro X.
Gigi Becali oferă 800.000 de euro pentru Andrei Chindriș
Valeriu Iftime a dezvăluit ce ofertă i-a făcut Gigi Becali pentru transferul lui Andrei Chindriș la FCSB. Patronul roș-albaștrilor a înaintat suma de 800.000 de euro, dar moldovenii au refuzat-o.
”Domnul Becali se gândeşte dacă îmi dă un milion. Oferta lui e de 800.000. Nu vreau să negociez preţul lui Chindriş, preţul lui se discută în vară.
Până în vară trebuie să demonstreze că e cel mai bun copil din Liga 1 sau unul dintre cei mai bun fundaşi centrali din Liga 1. Dacă ar pleca azi la FCSB ar juca oricând în locul oricărui de acolo”, a mai spus Iftime.
Andrei Chindriș este considerat unul dintre fundașii viitorului, el fiind internațional U21. Acesta este unul dintre motivele pentru care Becali insistă pentru aducerea lui.
20 de ani are Chindriș.
500.000 de euro este cota de piață a lui Chindriș, conform transfermarkt.com.
Etichete: gigi becali , valeriu iftime , transfer fcsb , andrei chindris
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții