Comunicat emis de Petrolul: persoana care îi ia locul lui Costel Lazăr în funcția de președinte + Apelul făcut către ploieșteni
articol scris de Digi Sport05.12.2022, 15:35
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Costel Lazăr (60 de ani) a fost înlocuit în funcția de președinte al clubului Petrolul Ploiești.
După ce pe data de 2 decembrie anunțase Costel Lazăr că încă nu se luase o decizie în privința sa, acum, în urma Adunării Generale, postul acestuia va fi ocupat de Claudiu Tudor.
Claudiu Tudor, în locul lui Costel Lazăr la Petrolul
Clubul de fotbal Petrolul Ploiești a emis un comunicat oficial prin care a anunțat decizia stabilită în urma Adunării Generale. Gruparea prahoveană a lansat și un apel către ploieșteni în contextul problemelor financiare pe care le întâmpină echipa.
”Întrunită astăzi, Adunarea Generală a Asociaților Fondatori l-a mandatat pe directorul sportiv Claudiu Tudor să preia, pentru perioada imediat următoare, atribuțiile președintelui Costel Lazăr.
Totodată, AGA a stabilit ca prioritară demararea formalităților pentru transformarea Asociației în Societate pe Acțiuni, începând din vara anului 2023.
În acest sens, lansăm un apel către toți reprezentanții mediului de afaceri ploieștean și prahovean să vină alături de clubul nostru, într-un moment dificil, orice sprijin urmând să se regăsească, în formă oficială, în viitoare structură juridică a societății noastre. Doar împreună putem duce mai departe istoria FC Petrolul Ploiești”, a transmis Petrolul, pe Facebook.
Petrolul, pe loc de play-off în Liga 1
Dacă situația financiară a clubului este departe de a fi optimă, ceea ce a dus și la un protest al jucătorilor în startul meciului cu ”U” Cluj, Petrolul stă bine sportiv.
Datorită victoriei cu ”U” Cluj, 2-0, echipa antrenată de Nicolae Constantin a ajuns la 29 de puncte și este pe locul șase, de play-off.
VIDEO cu rezumatul meciului Petrolul - ”U” Cluj:
Etichete: costel lazăr , claudiu tudor , presedinte petrolul , comunicat petrolul
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții