Video Compagno lasă de înțeles că Bauza poate ajunge la FCSB. ”Și eu aveam clauză de 3 milioane de euro”
articol scris de Digi Sport16.09.2022, 14:24
Champions League: Liverpool - Real Madrid, miercuri, 22:00, DGS 1
Champions League: Aston Villa - Juventus, miercuri, 22:00, DGS 2
Andrea Compagno (26 de ani) a fost rezervă în FCSB - Anderlecht 0-0, dar a fost introdus la pauză în locul lui Bogdan Rusu (32 de ani).
Compagno lasă de înțeles că Bauza poate ajunge la FCSB. ”Și eu aveam clauză de 3 milioane de euro”
La final, atacantul italian, care a comentat și faptul că a evoluat cu un tricou pe care i s-a inscripționat greșit numele, a fost întrebat și despre fostul său coleg de la U Craiova 1948, Juan Bauza (26 de ani), aflat pe lista de priorități a lui Gigi Becali (64 de ani) pentru perioada de mercato a iernii.
Galerie Foto
Atacantul roș-albaștrilor a evitat să comenteze prea mult pe marginea acestui subiect, dar a spus că suma fixată drept clauză de reziliere, în valoare de 8 milioane de euro, poate fi scăzută în momentul în care se vor relua negocierile dintre cluburi.
”Ai văzut ce clauză are Bauza?”, a fost întrebat Compagno.
”Este un jucător foarte bun, dar și un băiat foarte bun. Însă, nu e respectuos din partea mea să spun dacă vine sau nu la Steaua, pentru că am colegi foarte buni la echipă și nu e frumos să vorbesc despre un alt jucător. În plus, nici nu-mi place să fac asta.
Cât despre clauza de reziliere, nu e treaba mea. Dar, și eu aveam o clauză de trei milioane și am fost vândut la jumătate. Poate așa va fi și la el. Are clauză de 8 milioane, dar poate va pleca pe două milioane de euro.
Sau la jumătate, pe patru milioane. Însă, nu e treaba mea asta, este a patronului”, a spus Compagno.
VIDEO cu Andrea Compagno, după FCSB - Anderlecht 0-0
Andrea Compagno a apărut în meciul cu Anderlecht cu un tricou pe care scria ”Campagno”. Cum a reacționat
Italianul a avut parte de o surpriză neplăcută când a intrat în vestiar pentru a se echipa. Pe spatele tricoului său oficial de joc, cel cu numărul 96 a fost inscripționat ”Campagno”, în loc de Compagno.
La final, atacantul, printre altele, a fost întrebat și despre acest subiect, dar acesta a știut foarte bine să ”dribleze” gafa colegilor săi din club.
”Am observat când am ajuns (n.r. - în vestiar)”, a spus italianul după care a râs puțin. Fotbalistul a continuat pe același ton destins. ”Nu e o problemă, se întâmplă”, a mai spus Compagno.
Etichete: transferuri fcsb , juan bauza , andrea compagno , gigi becaki
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții