Exclusiv ”Colaps financiar!”. Ion Marin, pesimist în legătură cu viitorul lui Dinamo. Ce spune de transferurile lui Mircea Rednic
articol scris de Digi Sport31.10.2021, 11:24
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 1
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Dinamo a realizat mai multe transferuri, de când a fost readus Mircea Rednic, dar situația echipei este una în continuare precară.
Ion Marin (66 de ani), fostul antrenor al roș-albilor, este convins că doar o infuzie masivă de capital mai poate salva gruparea din Șoseaua ”Ștefan cel Mare”. Marin a spus că nici jucătorii aduși de Rednic nu sunt mari nume și că este nevoie de timp până la omogenizarea echipei.
”E bine că se aduc jucători, e foarte mult de lucru până se va ajunge la omogenizare. Pentru că nu au fost aduși jucători cu nume care să intre din prima în teren. De aceea, este nevoie de timp pentru a se integra în colectiv, pentru a învăța anumite scheme și trasee de joc.
Dinamo nu stă deloc bine financiar, dar să sperăm că vor veni oameni de afaceri care să ajute la reconstrucție. Plus că este nevoie și de un stadion nou, care să creeze emulație
Să ne ferească Dumnezeu să se ajungă la colaps financiar!”, a spus Ion Marin, prezent în studioul emisiunii Digi Sport Matinal.
Mircea Rednic a explicat de ce nu vine niciun investitor la Dinamo: palmaresul, printre problemele semnalate
Dinamo a fost nevoită să intre din nou în insolvență, pentru a putea gestiona datoriile situația financiară a clubului care a acumulat constant datorii în ultimii ani, mai ales în precedentele 15 luni, când Pablo Cortacero a adus jucători pe salarii mari, care nu au fost niciodată plătite.
La conferința de presă premergătoare partidei cu Sepsi, programată duminică, de la ora 17:30, în direct la Digi Sport 1, Mircea Rednic a explicat de ce e greu de crezut că un investitor va veni să finanțeze Dinamo.
Mircea Rednic a explicat de ce nu vine niciun investitor la Dinamo
Printre problemele semnalate de Mircea Rednic se numără inclusiv palmaresul și modul în care acesta ar fi împărțit între societățile care au deținut clubul de fotbal în ultimele decenii.
”Cred că sunt destui oameni care au bani și vor să investească în sport. Cu Dinamo, nu pierzi dacă investești. Dar nu în situația asta, când nu știi cine ce deține.
Nimeni nu vine la o echipă la care nu se vede clar care-s datoriile, care-i palmaresul, sunt mai multe lucruri care nu sunt în regulă”, a explicat Mircea Rednic.
Stadionul poate fi salvarea lui Dinamo
Cristi Borcea, fostul acționar al lui Dinamo, a declarat în repetate rânduri că Dinamo va fi salvată în momentul în care se va construi noul stadion din Șoseaua Ștefan cel Mare.
Mircea Rednic, însă, a lăsat să se înțeleagă faptul că lucrările de demolare a actualei arene și, ulterior, de ridicare a noului stadion vor întârzia.
”Am înțeles că se fac demersuri, se iau aprobări, au zis prima dată în decembrie, acum februarie-martie-aprilie”, a spus Mircea Rednic.
Etichete: mircea rednic , ion marin , ion marin dinamo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții