Clubul uriaș din Europa la care poate ajunge Enes Sali după ce a semnat cu FC Dallas
articol scris de Digi Sport04.12.2023, 20:09
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Enes Sali (17 ani) va mai evolua pentru Farul doar până la finalul acestui an calendaristic.
Mijlocașul va evolua, de la 1 ianuarie 2024, pentru FC Dallas, din MLS, campionatul din Statele Unite ale Americii.
Bayern are prioritate la jucătorii lui FC Dallas
Transferul va reprezenta o lovitură atât pentru campioana României, din punct de vedere financiar, dar și pentru jucător, chiar dacă la prima vedere pare că a ales doar banii. Gruparea din Constanța se pare că va încasa, de pe urma acestui transfer, suma de trei milioane de euro.
În schimb, Sali, dacă se va adapta și dacă se va impune la echipa din Texas, are șanse să intre pe radarul celor de la Bayern Munchen. Clubul american și cel german au semnat un parteneriat în vara lui 2018 prin care gruparea din Bundesliga are întâietate la orice transfer de la Dallas.
Se pare că Sali ar fi semnat un contract valabil patru sezoane, dar și un salariu în valoare de două milioane de euro pe toată durata înțelegerii. De menționat este și faptul că fotbalistul s-a născut la Toronto, în Canada, astfel că are o legătură cu Statele Unite ale Americii.
Enes Sali, cedat în SUA
Farul Constanța a anunțat transferul lui Enes Sali la FC Dallas. Fotbalistul român urmează să se alăture noii sale formații la începutul anului 2024, după obținerea actelor necesare pentru a juca peste Ocean.
- Enes Sali este cel mai tânăr debutant din istoria naționalei de fotbal a României, după ce a debutat în victoria cu Liechtenstein, scor 2-0, la doar 15 ani, 8 luni și 22 de zile
"Farul Constanța și FC Dallas (SUA) au ajuns la un acord privind transferul jucătorului Enes Sali la formația care evoluează în Conferința Vest din MLS (Major League Soccer).
După ce a debutat în primul eșalon în tricoul echipei noastre, Enes Sali a devenit cel mai tânăr marcator din istoria campionatului românesc și apoi cel mai tânăr jucător care a evoluat în istoria primei reprezentative a României.
Format la Academia Hagi, Enes Sali a jucat pentru echipa noastră de seniori în 56 de partide în toate competițiile, în care a marcat 4 goluri și a oferit două pase decisive.
Enes Sali se va alătura noii echipe în prima parte a anului viitor, după efectuarea formalităților de obținere a vizei. Mulțumim, Enes, pentru evoluțiile în alb-albastru și mult succes în carieră!", a transmis Farul.
Etichete: transferuri farul , fc dallas , enes sali , sali farul , enes sali fc dallas
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții