Clubul din SuperLigă care l-a cucerit pe Adrian Mutu: ”Cine nu ar vrea să antreneze în astfel de condiții?”
articol scris de Digi Sport08.11.2024, 10:33
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Adrian Mutu (45 de ani) este liber de contract de la începutul lunii aprilie, după ce a plecat de la CFR Cluj.
Fostul mare internațional și-a dat demisia de la gruparea clujeană după umilința din Cupa României, scor 0-4 cu Corvinul Hunedoara.
”Briliantul” a mai purtat negocieri în această perioadă, însă nu a ajuns la o înțelegere cu nicio echipă.
Adrian Mutu, despre Universitatea Craiova: ”Cine nu ar vrea să antreneze în astfel de condiții?”
Întrebat despre situația de la Universitatea Craiova, acolo unde Costel Gâlcă a fost pe punctul să fie îndepărtat, dar clauza de reziliere în valoare de 500.000 de euro l-a ținut pe banca tehnică și la derby-ul cu FCSB, scor 1-1, ”Briliantul” a transmis că antrenorul ar trebui să-și continue treaba în Bănie.
Adrian Mutu a vorbit și despre Mihai Rotaru, la adresa căruia a avut numai cuvinte de laudă, pentru condițiile pe care le-a creat la Universitatea Craiova și pentru stabilitatea care există în cadrul clubului.
”Costel ar trebui lăsat să își facă treaba. Mi-aduc aminte acum câțiva ani că Rotaru era unicul care avea răbdare în general cu antrenorii. Mi-aduc aminte că nu schimba niciodată în timpul anului și mereu le dădea timp. A avut răbdare și cu Mangia. Și a avut rezultate decente în perioada aceea. Pentru că avea continuitate și o stabilitate pe banca tehnică. Le dădea cel puțin un sezon antrenorilor. Și e important.
Poți lucra în liniște. Poți să etapizezi obiectivele, munca, să ajungi la îndeplinirea obiectivelor. Când nu îndeplinești obiectivele se poate ajunge și la o reziliere, dar după un sezon.
(n.r.–Ce relație ai cu Mihai Rotaru?) Ne cunoaștem. Prieteni e mult spus. Ne cunoaștem. Ne-am văzut la meciuri, prin oraș. Mi se pare un timp ambițios din fire ca patron.
(n.r.–Te-ai duce să lucrezi cu Rotaru la Craiova?) N-are cum să nu îți convină când Universitatea Craiova, alături de FCSB, e clubul cu cea mai mare stabilitate din ultimii 10 ani. După aceea vine CFR Cluj și acum Rapid. Și Sepsi.
E o stabilitate financiară incredibilă. Am văzut baza lor când eram la CFR. Ne-a dat voie să ne antrenăm acolo și au toate condițiile. Cine nu ar vrea să antreneze în astfel de condiții?”, a declarat Adrian Mutu, conform fanatik.
ASA Târgu Mureș, FC Voluntari, FCU Craiova 1948, Rapid și CFR Cluj sunt echipele din SuperLigă pe care le-a pregătit Adrian Mutu.
Etichete: universitatea craiova , adrian mutu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții