Claudiu Keșeru a povestit momentul când legendarul Fabien Barthez l-a luat "sub aripa lui": "Așa am crescut ca atacant!"
articol scris de Digi Sport07.10.2022, 18:01
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Claudiu Keșeru (35 de ani) se antrenează din greu pentru a-și menține forma fizică de invidiat, după ce a fost exclus temporar din lotul lui UTA Arad pentru "încălcarea regulamentului".
Recent, atacantul a oferit un interviu în care și-a adus aminte de vremurile mai bune din cariera sa. Mai exact, perioada 2006-2007 de la Nantes, în care a împărțit vestiarul cu legendarul Fabien Barthez (51 de ani).
Claudiu Keșeru a povestit cum l-a ajutat Fabien Barthez să devină un atacant mai bun
Keșeru a dezvăluit că Barthez, care la acel moment era deja consacrat ca unul dintre cei mai buni portari francezi din istorie, l-a luat "sub aripa lui" și l-a ajutat să devină un atacant mai bun.
"Aveam 20 de ani, a intrat Barthez în vestiar și s-a așezat fix lângă mine. Așa a vrut el! L-am privit din cap până în picioare, el a început să râdă. M-am prezentat, emoționat.
'Stai liniștit, știu cine ești, ne vom înțelege bine amândoi'. Ce personaj fabulos, campion mondial și caracter deosebit! Lucram cu el despre finalizare, lovituri libere, poziționare, unghiuri de execuție.
Cu Landreau și cu Barthez am lucrat cel mai mult. Voiam să știu ce e mai ușor de apărat, ca să fac invers. Eu așa am crescut ca atacant", a povestit Keșeru, conform Playsport.
Claudiu Keșeru, "Bestia" din Liga 1, s-a refugiat în sala de forță
Galerie Foto
Fostul atacant de la FCSB vrea să fie în cea mai bună formă fizică, iar pentru acest lucru trage din greu în sala de forță.
Keșeru a împărtășit pe rețelele sociale mai multe imagini cu el în timp ce se pregătește, alături de mesajul "Perfecționați-vă întotdeauna. Indiferent de ce se întâmplă".
Etichete: nantes , claudiu keseru , fabien barthez
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții