Cîrjan nu e ultimul transfer! Rapid anunță alte două mutări în perioada următoare
articol scris de Digi Sport23.06.2023, 14:14
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Rapid este una dintre cele mai active formații din România pe piața transferurilor, iar giuleștenii au perfectat 6 mutări până în momentul de față.
Cîrjan nu e ultimul transfer! Rapid anunță alte două mutări în perioada următoare
Ultima achiziție a Rapidului este Cătălin Cîrjan, fotbalist care urmează să evolueze sub formă de împrumut, pentru un an, de la Arsenal Londra. Internaționalul român nu va fi însă noua noutate a "Vișiniilor", iar Victor Angelescu a dezvăluit că vor mai sosi cel puțin doi fotbaliști în perioada imediat următoare.
"Ne-am înțeles cu Cîrjan. Va semna în curând, e doar o formalitate. Urmează să apară și anunțul oficial. În acest moment, pot să vă spun că vor mai veni cel puțin 1-2 fotbaliști”, a spus Angelescu, pentru GSP.ro.
Cîrjan este al 6-lea transfer al verii pentru Rapid. Până acum, giuleștenii i-au mai adus pe Omar El Sawy (19 ani, de la Csikszereda), Răzvan Oaidă (25 de ani, de la FCSB), Christopher Braun (31 de ani, de la CFR Cluj), Iulian Cristea (28 de ani, de la FCSB) și Borja Valle (30 de ani, de la Cartagena, Segunda Division).
Denis Drăguș, una dintre țintele Rapidului în această vară
Una dintre țintele Rapidului din această vară este reprezentată de Denis Drăguș, fotbalist care aparține de Standard Liege. Împrumutat în stagiunea precedentă la Genoa, internaționalul român nu a impresionat și nu a fost păstrat de formația care va evolua în Serie A din noua ediție.
De situația incertă a lui Drăguș vrea să profite Rapid, iar oficialii clubului au mărit oferta și s-au apropiat de pretențiile lui Standard Liege. Cu toate acestea, fotbalistul are anumite rețineri, asta deoarece nu și-ar dori să revină în România, astfel că rămâne de văzut ce decizie va lua fostul elev al lui Gică Hagi în această vară.
Etichete: rapid , transferuri rapid , superliga , victor angelescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții