Ciprian Marica, acuzații grave la adresa arbitrilor: “VAR-ul a ajuns un instrument de furt”
articol scris de Digi Sport07.03.2023, 19:57
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Ciprian Marica (37 de ani), acționar minoritar la Farul Constanța, a lansat un atac dur la adresa arbitrajului din Liga 1 și a conducerii CCA.
Ciprian Marica: "Dacă era un român acum la șefia arbitrilor, îl răstigneam"
Ciprian Marica spera ca, odată cu introducerea sistemului de arbitraj video (VAR) în Liga 1, să scadă substanțial numărul erorilor comise de către arbitri și să nu mai existe controverse.
Fostul atacant consideră că arbitrii greșesc din rea-intenție, iar sistemul VAR este folosit ca "un instrument de furt".
Ciprian Marica susține că arbitrii pot să facă diferența în play-off-ul Ligii 1. Cu o etapă înaintea finalului sezonului regulat, Farul este lider în clasament, cu 61 de puncte. CFR Cluj are 60 de puncte.
"VAR-ul a ajuns un instrument de furt și nu ajută cu nimic fotbalul românesc. Speram ca, odată cu venirea VAR-ului, să nu mai existe discuții. Chiar ne gândeam, oare ce mai vorbim acum? Când e albă, vedem toți că e albă! Vine VAR-ul și ne spune că e neagră!
Este strigător la cer, chiar sfidător. Nu poți să accepți când toată lumea vede că este alb, arbitrul să vină să spună că este negru. Este inacceptabil!
Nu pot să accept că este doar lipsă de valoare. Este rea-intenție! Aceste greșeli nu sunt întâmplătoare. Spun ceea ce văd, arbitrajul românesc este penibil!
S-a inventat acum acest fault, cum pui mâna în lateral și încerci să protejezi mingea, imediat e fault. Inventăm pur și simplu faulturi și noțiunea de arbitraj.
Cred că, dacă era un român acum la șefia arbitrilor, îl răstigneam, cu ghilimelele de rigoare. Era desființat! Dar vorbim despre un străin care ne promovează arbitrii români la nivel internațional.
Greșelile din campionat sunt flagrante, ostentative, cum vreți să le numiți. Arbitrii ar putea să facă diferența în play-off. Sperăm să avem arbitraje corecte, dar ceva îmi dă semne de întrebare că lucrurile se desfășoară corect.
Arbitrii nu justifică, nu vorbesc, nu explică, nu ai dreptul nici să vezi rapoartele, chiar dacă faci reclamație. Toate aceste lucruri mi se par abuzuri", a spus Ciprian Marica pentru ProSport.
Clasamentul din Liga 1, după 29 de etape
Etichete: liga 1 , ciprian marica , marica , farul , arbitri liga 1 , var liga 1
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții