Ciobotariu, "nașul" lui Petrea! Anul trecut l-a încurcat în lupta la titlu cu FCSB, iar acum l-a retrogradat în Liga 2
articol scris de Digi Sport19.05.2023, 22:37
Liga Națiunilor: Croația - Portugalia, luni, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Spania - Elveția, luni, 21:45, DGS 3
Chindia Târgoviște a remizat împotriva celor de la FC Voluntari, scor 2-2, în ultima etapă din play-out-ul SuperLigii. În urma acestui rezultat, dâmbovițenii au retrogradat în Liga 2.
Ciobotariu, "nașul" lui Petrea! Anul trecut l-a încurcat în lupta la titlu cu FCSB, iar acum l-a retrogradat în Liga 2
Chindia Târgoviște și-a inaugurat noua arenă într-un meci de coșmar. Elevii lui Toni Petrea aveau nevoie de o victorie pentru a fi siguri de rămânerea în prima ligă, însă dâmbovițenii au obținut doar un egal, iar FC Argeș a profitat de acest lucru și s-a impus cu 3-0 în fața celor de la Petrolul.
Rezultatul din meciul de astăzi a fost o a doua "palmă" a lui Livio Ciobotariu pentru Toni Petrea, în doar un an. Concret, în sezonul trecut, FC Voluntari a remizat cu FCSB, scor 2-2, și i-a scos din lupta la titlu pe roș-albaștrii, iar campjonatul a mers la CFR Cluj.
Acum, Toni Petrea s-a lovit din nou de Liviu Ciobotariu, care l-a trimis în eșalonul secund.
Liviu Ciobotariu, șanse mari să plece de la FC Voluntari în această vară
Liviu Ciobotariu a declarat la finalul meciului că cel mai probabil va antrena o altă echipă din următorul sezon, întrucât contractul său cu FC Voluntari va expira la data de 30 iunie.
Totuși, tehnicianul va lua o decizie abia după ce ilfovenii vor juca meciul de baraj cu U Craiova 1948.
”Eu sunt în situația lui Mihai Popa. Mi se termină contractul pe data de 30 iunie. Mai avem un meci de jucat. Nu ascund faptul că sunt contactat de mai multe echipe din zona Golfului și din România. După baraj voi lua o decizie”, a spus Liviu Ciobotariu la finalul partidei.
Ciobotariu a vorbit și despre barajul pe care FC Voluntari îl va juca în compania formației din Bănie.
”M-aș fi bucurat dacă am fi terminat pe primul loc. Așa va trebui să facem deplasarea la Craiova. Nu va fi ușor. am mai jucat acolo. Știm că au o echipă foarte bună. Vom merge la baraj, ne vom pregăti, avem câteva zile la dispoziție.
Nu știu dacă e o relaxare, dar am primit goluri foarte rapide. Toate lucrurile s-au dereglat, am intrat în panică, ceea ce nu ar fi trebuit. Avem jucători cu experiență, trebuia să își păstreze calmul. Îmi pare rău că am retrogradat-o pe Chindia.
Nu am venit să retrogradăm pe nimeni, am venit să ne jucăm șansa de a termina pe primul loc. Au inaugurat stadionul, un stadion frumos, dar ăsta este fotbalul. Trebuie să jucăm la victorie, pentru că altă șansă nu avem. Nu se joacă în două manșe. Va fi destul de greu, dar avem un moral bun, vom merge încrezători”, a mai spus Ciobotariu.
VIDEO Rezumatul partidei Chindia Târgoviște - FC Voluntari 2-2
Etichete: superliga , liviu ciobotariu , voluntari , toni petrea , fcsb , chindia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții