Video Cine este personajul misterios care a stat lângă Gigi Becali la meciul FCSB - Botoșani
04.07.2020, 21:39SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
VIDEO FCSB - FC Botoșani | Gigi Becali (62 de ani) a venit la Arena Națională, alături de un tânăr misterios. Cum acesta nu era deloc cunoscut, mai ales în anturajul omului de afaceri, jurnaliștii au ”săpat” pentru a-i deconspira identitatea.
Ei bine, este vorba despre Mihai Mincu, nimeni altul decât ginerele lui Gigi Becali. Acesta a fost foarte atent la meci și nu l-a prea întrerupt pe milionar în timpul celor 90 de minute. Mihai Mincu și Teodora Becali au devenit recent părinții unei fetițe.
De altfel, în ultima perioadă Mincu a devenit un apropiat de-ai latifundiarului, semn că acesta din urmă vrea să-l facă mâna sa dreaptă.
Fata lui Gigi Becali s-a căsătorit anul trecut
Fata lui Gigi Becali, Teodora, s-a căsătorit în octombire anul trecut cu Mihai Mincu. Finanțatorul FCSB a făcut show la nunta ficei sale de 24 de ani.
”Mă bucur că Teo a mea s-a căsătorit cu un om de aur. Am trei prințese și acum mai am un prinț”, declara la vremea respectivă omul de afaceri.
Nepoata lui Gigi Becali nu va avea niciodată probleme cu banii. Cadoul ”de milioane de euro” primit de la omul de afaceri
Micuța Maria va primi de la Becali o sumă cu multe zero-uri, de ordinul milioanelor de euro. Nu doar ea va beneficia de un asemenea ajutor, ci fiecare viitor nepot al patronului de la FCSB.
”Vorbim de mulți bani, de ordinul milioanelor de euro. Gigi spune că nimeni nu are viața cumpărată și e mai bine să lași lucrurile aranjate și clare din timpul vieții, ca să nu iasă discuții sau certuri de la bani.
Așa că, în familia Becali, fiecare știe de ce se va ocupa și ce va primi în cazul în care el pățește ceva. Gigi Becali este un om extrem de corect cu toată lumea, dar mai ales cu familia lui”, a dezvăluit o persoană din anturajul omului de afaceri, potrivit impact.ro.
Gigi Becali a plâns de emoție când a devenit bunic: ”O cheamă Maria, seamănă cu mine!”
Gigi Becali a recunoscut că a plâns în momentul în care a aflat că are o nepoțică de 3,900 kg, perfect sănătoasă.
”Vreau ca toată lumea să fie la fel de fericită cum sunt eu acum. Sunt prea bucuros ca să mă mai intereseze altceva acum. Copiii nu vor să vorbesc așa mult despre asta. Vorbesc cu voi din dragoste, dar nu vreau să mai vorbesc despre copii. O cheamă Maria.
Nașii sunt fata lui Teia și ginerele. Seamănă cu mine. De azi, de la 8 dimineața, când eram la biserică, și până când a născut, pe la prânz, am fost în lacrimi și m-am rugat să nască fata bine”, spunea acum o săptămână patronul FCSB, la România TV.
Etichete: gigi becali , fcsb - botosani , mihai mincu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții