Exclusiv Cine este noul transfer al lui Dinamo, care a refuzat Legia ca să vină în România. ”Cel mai bun mijlocaș lângă care am jucat!”
articol scris de Digi Sport25.08.2020, 18:00
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Janusz Gol (34 de ani) a semnat cu Dinamo. Fotbalistul polonez a jucat ultima oară la Cracovia, unde a fost coleg cu românii Sergiu Hanca și Cornel Râpă.
Contactat de Digi Sport, Sergiu Hanca (28 de ani) a avut cuvinte de laudă despre Gol, pe care îl consideră cel mai bun mijlocaș alături de care a evoluat în carieră. Mai mult, polonezul ar fi refuzat-o pe celebra Legia Varșovia ca să vină în Ștefan cel Mare.
Sergiu Hanca, despre Gol: ”Cel mai bun mijlocaș central alături de care am jucat!”
”M-a întrebat câteva detalii. Trebuia să-și rezolve întâi situația aici. I-am zis că e echipa mea de suflet. E cel mai bun mijlocaș central alături de care am jucat vreodată. Profesionist 100%, are forță, inteligență, viziune în joc. Tot ce îi trebuie unui mijlocaș, un număr 6 sau 8. E un lider în teren, mereu vorbește, implicat la antrenamente și meciuri, indiferent că-s amicale sau oficiale.
E mai bine fizic și mental decât un fotbalist de 20, chiar dacă are 34. Și știu ce vorbesc, credeți-mă. Nu l-am văzut niciodată obosit. Să nu se aștepte lumea să marcheze și să dea 100 de pase de gol. E foarte eficient, cred că orice antrenor și l-ar dori. Nu e tip conflictual. E calm, bun cu toată lumea, îi bagă în seamă pe toți, de la cel mai tânăr junior până la cel mai în vârstă”, a povestit Hanca, la Digi Sport Special.
Janusz Gol i-a zis ”Nu” Legiei ca să vină la Dinamo
Totodată, românul spune că Janusz Gol nu vine în România pentru bani.
”El nu vine pentru bani la Dinamo, din ce știu eu. Are o situație financiară bună. Vrea să joace, îi place fotbalul, este profesionist. Nu s-a dus să le ia banii celor de la Dinamo. E un fotbalist pe placul lui Contra. E 'câine' pe teren.
Știu că era în discuții și cu Legia Varșovia. Îl dorea mult Legia, deci vă dați seama că e un jucător important. E văzut bine”, a mai zis Sergiu Hanca.
- Șase selecții în naționala Poloniei are Janusz Gol
Etichete: sergiu hanca , janusz gol
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții