Cine e fotbalistul care a ratat un transfer la FCSB pentru 3 centimetri! ”Mă bucur că m-au dorit!”
05.06.2021, 09:04SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Gigi Becali (62 de ani) a transferat doi fundași centrali, dacă-l punem la socoteală și pe Stipe Vucur, ”noul Szukala”, dar ”în cărți” s-a mai aflat un fundaș central. Acesta a ratat însă transferul pentru că nu a bifat criteriul de bază: măsoară cu 3 centimetri mai puțin”.
Daniel Celea, fotbalistul care a ratat transferul la FCSB pentru 3 centimetri
Finanțatorul roș-albaștrilor a spus că nu va mai aduce la FCSB decât fundași centrali de gabarit, care să măsoare cel puțin 190 de centimetri. Pe lista milionarului din Pipera s-a aflat și Daniel Celea (25 de ani), de la Chindia Târgoviște.
Gruparea bucureșteană s-a interesat de fotbalist, dar discuțiile s-au sistat imediat cum s-a aflat înălțimea acestui, 187 de centimetri. Așadar, din cauza acestei diferențe de 3 centimetri, Celea a ratat mutarea la FCSB.
”Mă bucur că am fost o țintă pentru FCSB, dar domnul Becali face cum consideră. Acum a hotărât să aducă doar jucători peste 1,90 și nu are rost să mai discutăm”, a spus Celea.
Fotbalistul nu disperă, lasă ”ușa” deschisă, dar ia în calcul și varianta de a continua la Chindia.
”O să analizez și eu mai bine ofertele pe care le am și sper să iau cea mai bună decizie, însă cei de la Chindia sunt prima opțiune pentru a prelungi contractul, pentru că ei au avut încredere în mine și respect asta”, a mai spus Celea, pentru ProSport.
Etichete: gigi becali , alexandru cretu , transferuri fcsb , daniel celea , stipe vucur
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții