Video ”Cine a țipat așa tare în vestiar?”. Cum a reacționat Nicolo Napoli după eșecul cu Petrolul
articol scris de Digi Sport18.03.2024, 23:32
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
FCU Craiova a pierdut primul meci din play-out-ul acestui sezon, 0-1 cu Petrolul, la Ploiești, dar Nicolo Napoli (62 de ani), antrenorul oltenilor nu disperă.
Nicolo Napoli: ”Nu am avut reacție după gol”
Italianul de pe banca tehnică a echipei lui Adrian Mititelu este convins că lupta pentru evitarea retrogradării poate fi câștigată.
”Băieții au făcut o primă repriză foarte bună. Am jucat, nu am luat gol. Repriza a doua nu mi-a plăcut, am luat gol, am încercat să revenim dar nu am putut.
Nu am avut reacție după gol, deși am avut posesie”, a spus Nicolo Napoli, la finalul partidei de la Ploiești.
Chestionat despre țipetele din vestiar, Napoli a avut puterea să glumească.
”Cine a țipat? Arbitrul (n.r. - râde). Nu, vestiarul e casa noastră, nu vorbim despre ce este acolo”, a replicat Nicolo.
”Ne putem salva. Avem jucători foarte buni”
FCU Craiova se află într-o situație delicată, dar Napoli nu disperă.
”Avem 15 zile în care se poate lucra meciul următor (n.r. - vine pauza naționalei). Încercăm, alături de staff și de preparatorul fizic să facem antrenamente bune.
Avem jucători foarte buni, ne putem salva”, a mai spus Napoli.
VIDEO cu Nicolo Napoli după Petrolul - FCU Craiova 1-0
VIDEO cu rezumatul partidei Petrolul - FCU Craiova 1-0
Etichete: nicolo napoli , napoli fcu craiova , petrolul - fcu craiova 1-0 video
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții