Video Chindia Târgoviște – CFR Cluj 1-4. Un autogol și o reușită din ofsaid! Conduși la pauză, campionii au revenit
03.08.2019, 20:52SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
CFR Cluj s-a impus cu 4-1 la Ploieşti, în duelul cu nou-promovata Chindia Târgovişte. Echipa lui Viorel Moldovan a condus la pauză, dar campioana a întors rezultatul în partea a doua, ce-i drept și cu ceva șansă.
La fel ca în deplasarea cu Clinceni, CFR Cluj a câştigat cu 4-1 şi la cealaltă nou promovată, Chindia. La Ploieşti, Viorel Moldovan s-a bucurat primul în duelul cu fostul coleg de la naţională, Dan Petrescu. Împrumutat de la Dinamo, Neicuţescu a deschis scorul.
Cele mai tari faze video şi desfăşurarea evenimentelor pot fi văzute AICIPăun a ameninţat poarta gazdelor pe finalul primei părţi, dar campioana a reuşit egalarea imediat după pauză. A fost o fază în care Ţucudean a insistat asupra unui balon, care s-a lovit de Aioani, după care a intrat în plasă. Păun şi-a răzbunat mai apoi ratarea şi a făcut 2-1.
Chindia Târgoviște – CFR Cluj 1-4 | Gol din ofsaid
CFR a avut şi noroc, atunci când arbitrii n-au indicat un ofsaid la Omrani, iar acesta i-a pasat decisiv lui Deac, care a dus scorul la 1-3.
Pe final, Chindia putea reveni la faza în care Florea a făcut ce-a vrut cu fundașii ardelenilor și l-a pus la pământ pe Vîtcă, dar nu s-a concentrat la finalizare și a tras peste poartă. Până la urmă, meciul s-a terminat 1-4, după ce Deac n-a avut milă și a finalizat un contraatac ca la carte.
Chindia Târgoviște – CFR Cluj pare la prima vedere un duel total dezechilibrat. Echipa gazdă, proaspăt promovată în Liga 1, se confruntă cu campioana României, aflată în preajma confruntării cu Celtic Glasgow, din turul 3 preliminar al Ligii Campionilor. Chindia a pierdut în primul meci de acasă din acest campionat, cu Viitorul (0-1).
Chindia nu a reușit să obțină victoria în primele trei etape. "Sunt 100% convins că putem obține cele trei puncte. Întâlnim o echipă solidă, probabil cu cea mai bună organizare din Liga I, dar am încredere că vom reuși primul succes din acest campionat", a declarat Viorel Moldovan, antrenorul dâmbovițenilor.
Dan Petrescu ar puea să-i ofere mai multe minute lui George Țucudean în partida de la Ploiești. "Ţucudean s-a antrenat, n-a pierdut niciun antrenament de o săptămână. Mi s-a părut că începe să aibă chiar mai mult entuziasm, dorinţă. Parcă le pierduse în ultimul timp. Mi-a plăcut ce am văzut, dar vom vedea la meci ce poate să facă George Ţucudean", a declarat antrenorul campioanei.
Partida Chindia Târgoviște – CFR Cluj este programată astăzi, de la ora 21:00, și va putea fi urmărită la Digi Sport 1, dar și pe site-ul digisport.ro pentru abonații RCS-RDS.
Etichete: dan petrescu cfr cluj , george Țucudean (cfr cluj , chindia cfr cluj , viorel moldovan chindia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții