Video Chindia - FC Voluntari 2-2. Târgoviștenii au retrogradat chiar în ziua inaugurării stadionului
articol scris de Digi Sport18.05.2023, 20:00
SuperLiga: Univ. Craiova - Hermannstadt, sâmbătă, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Rapid - UTA Arad, sâmbătă, 21:00, DGS 1
Chiar în ziua inaugurării stadionului, Chindia Tâgoviște a retrogradat, după 2-2 cu FC Voluntari, în ultima etapă din play-out-ul SuperLigii.
Chindia - FC Voluntari 2-2. Târgoviștenii au retrogradat chiar în ziua inaugurării stadionului
Ilfovenii au marcat două goluri în prima repriză, prin Damașcan, în minutul 42, și Aimar Meleke, în prelungirile primei părți. Târgoviștenii au redus diferența în minutul 48, prin șutul superb al lui Neguț, iar Andrei Șerban a egalat la 2 în minutul 75.
Nu a fost însă suficient pentru Chindia, care a retrogradat. De cealaltă parte, Voluntariul a terminat play-out-ul pe locul secund, în timp ce lider este U Craiova 1948, care a remizat pe terenul celor de la UTA, 1-1.
VIDEO cu rezumatul meciului Chindia - FC Voluntari 2-2:
Știrea inițială:
Partida Chindia Târgoviște - FC Voluntari, din ultima etapă a play-out-ului SuperLigii, va putea fi urmărită de la ora 20:00, în direct pe Digi Sport 2, dar și pe site-ul digisport.ro și în aplicația Digi Sport, de către abonații RCS-RDS.
Înintea jocului, târgoviștenii ocupă poziția a 8-a, cu 22 de puncte, și nu mai pot evita barajul. Mai mult, dacă nu vor câștiga în fața celor de la FC Voluntari, și FC Argeș se va impune pe teren propriu cu Petrolul, elevii lui Toni Petrea vor retrograda direct.
Chindia - FC Voluntari | LIVE VIDEO, ora 20:00, DGS 2. Confruntări directe și statistici
Astfel, pentru a fi sigură că nu merge direct în Liga 2, Chindia Târgoviște trebuie să învingă singura echipă fără eșec din play-out. În orice altă situație, depinde de rezultatul de la Pitești.
În cazul unei egalități de puncte între Chindia și FC Argeș, trupa lui Petrea este avantajată pentru că nu a beneficiat de rotunjire la intrarea în play-out, spre deosebire de gruparea din Trivale.
De partea cealaltă, FC Voluntari se află pe locul 3 și are garantat locul în primul baraj pentru Conference League, contra celor de la U Craiova 1948. Ilfovenii luptă doar pentru a le lua fața oltenilor în clasament și a disputa meciul pentru Europa pe teren propriu, însă cu un egal la Arad, în duelul cu UTA, trupa lui Nicolo Napoli nu ar mai putea fi întrecută de Voluntari.
Chindia și FC Voluntari s-au întâlnit de 11 ori în Liga 1. Dâmbovițenii au 5 victorii, față de cele 3 ale ilfovenilor, iar 3 confruntări s-au încheiat la egalitate.
Daniel Popa este golgheterul Chindiei în acest sezon, cu 9 reușite, în timp ce Adam Nemec e cel mai bun marcator al lui FC Voluntari, cu 10 goluri.
Chindia - FC Voluntari | LIVE VIDEO, ora 20:00, DGS 2. Primul meci al târgoviștenilor acasă poate fi ultimul în Liga 1 pentru ei
Galerie Foto
Începute cu fast în vara anului 2019, lucrările de modernizare ale arenei din Târgoviște au fost finalizate în primăvara acestui an, după mai multe termene depășite, iar stadionul a fost omologat și poate găzdui partide din prima ligă din România. Totuși, ar putea fi prea târziu pentru gruparea dâmbovițeană, care a jucat doar în deplasare de la revenirea în primul eșalon.
Până în acest sezon, Chindia s-a descurcat onorabil pe prima scenă a fotbalului românesc, însă acum riscă retrogradarea.
Inițial costurile modernizării stadionului din Târgoviște au fost estimate la 6,7 milioane de euro, dar în cele din urmă investiția a crescut la 15 milioane, deși capacitatea finală a scăzut de la 12.000 de locuri, la 9.000.
- FC Argeș și UTA Arad au beneficiat de rotunjirea punctelor la intrarea în play-out
- Locul 7 va juca un meci de baraj pentru menținerea în Liga 1 cu formația de pe locul 4 din play-off-ul Ligii 2
- Locul 8 va juca un meci de baraj pentru menținerea în Liga 1 cu formația de pe locul 3 din play-off-ul Ligii 2
- Locurile 15 și 16 retrogradează direct
Toate criteriile de departajare pentru play-off şi play-out în Liga 1 și Liga 2
- înjumătăţirea punctelor, dacă a fost sau nu aplicată rotunjirea de 0,5 puncte
- numărul de puncte obţinute la finalul sezonului regulat
- meciurile directe în play-off/play-out
- golaverajul mai bun în meciurile directe
- numărul mai mare de goluri marcate în meciurile directe
- golaverajul general mai bun în toate meciurile jucate (play-off/play-out şi sezon regulat)
- numărul mai mare de goluri marcate în toate jocurile de campionat
- dacă egalitatea se menţine, se va disputa un meci de baraj
Etichete: retrogradare liga 1 , chindia - voluntari , play-out superliga
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții