Chiar și peste Otele! Cine e fotbalistul din SuperLigă dorit în șapte țări diferite
articol scris de Digi Sport12.05.2024, 18:19
Cupa Spaniei: Racing Ferrol - Rayo Vallecano, vineri, 20:00, DGS 1
La Liga: Valencia - Real Madrid, vineri, 22:00, DGS 1
Philip Otele (25 de ani) este unul dintre cei mai râvniți jucători din SuperLiga României, dar în aceeași categorie se află și Albion Rrahmani (23 de ani).
Dacă starul CFR-ului e în vizorul unor echipe din Anglia, Franța, Italia, Belgia și Turcia, interesul pentru vedeta Rapidului este chiar și mai variat.
Albion Rrahmani, dorit în 7 țări
Săptămâna aceasta, presa din Cehia anunța că, pe lângă Slavia Praga, de Rrahmani s-a mai interesat și Sparta Praga, care ar urma să facă și o ofertă de 2,5 milioane de euro.
Subiectul a fost comentat și de cei de la Sport Revue, iar cehii sunt de părere că cele două echipe autohtone au o misiune foarte dificilă, deoarece Rrahmani e dorit în nu mai puțin de 7 țări diferite.
Pe lângă Cehia, Italia (Napoli), Portugalia (Benfica), Germania (Werder Bremen) și Anglia (Aston Villa), jurnaliștii sursei citate au scris că Rrahmani e dorit și în Serbia și Ungaria, deși echipele interesate nu au fost dezvăluite.
Se poate spune, astfel, că Rrahmani este cel mai în vogă jucător din campionatul României. Va fi foarte interesant de văzut dacă Rapid va reuși să îl păstreze și pentru ediția viitoare. Contractul său expiră pe 30 iunie 2026.
TOP 20 cei mai scumpi jucători plecați din campionatul României
Galerie Foto
Etichete: philip otele , albion rrahmani
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții