Charalambous, încântat de Tavi Popescu: ”Unul dintre cei mai buni din România”
articol scris de Digi Sport06.10.2024, 23:54
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Elias Charalambous (44 de ani), antrenorul celor de la FCSB, a tras concluziile după victoria cu emoții obținută duminică seară cu Gloria Buzău, scor 3-2.
Charalambous, mesaj pentru Lixandru. Ce a spus despre Tavi Popescu
”Era foarte important pentru noi să obținem trei puncte, după o săptămână dificilă. E bine că am câștigat. În prima repriză, am controlat jocul, dar adversarul ne-a dat gol la primul șut pe spațiul porții.
A trebuit să alergăm după egalare. Am corectat apoi ce era de corectat și am marcat trei goluri. Apoi, pe final am mai primit un gol și am avut parte de un final dificil de meci”, a spus Charalambous la flash-interviu.
Antrenorul roș-albaștrilor a ținut mai apoi să-i dedice victoria lui Mihai Lixandru (23 de ani), după accidentarea horror suferită în meciul cu PAOK, scor 0-1.
”Vreau să-i dedic acest succes în primul rând lui Lix (n.r. - Lixandru), care trece prin momente grele după accidentare. De altfel și jucătorii i-au dedicat victoria, Tavi Popescu a arătat tricoul lui, toți au jucat azi cu gândul la el.
Și vreau să le mai mulțumesc fanilor, care ne-au încurajat ca întotdeauna”, a mai spus cipriotul.
Legat de dubla lui Tavi Popescu, prima din cariera sa, Charalambous a replicat:
”Tavi este, așa cum am mai spus și cu alte ocazii, unul dintre cei mai mari fotbaliști din România și sunt sigur că la un moment dat va ajunge și mai sus, are un talent aparte.
E clar că poate mai mult”.
Antrenorul vorbit mai apoi și despre prima reușită a lui Daniel Bîrligea (24 de ani) în SuperLiga pentru FCSB.
”Bîrli se află într-un moment bun, a marcat, și-a făcut treaba, ne-a ajutat, a marcat, iar noi suntem bucuroși pentru el.
Știam ce ne așteaptă la acest meci. După victoria mare de la Salonic, am încercat să trecem repede peste, eram puțin îngrijorat, dar știam că jucătorii știu cât de importantă era victoria de azi pentru noi. Trebuie să obțineam neapărat cele trei puncte.
Așa cel mai important pentru noi este că am câștigat”, a mai spus Charalambous.
VIDEO cu rezumatul partidei FCSB - Buzău 3-2
Charalambous atrage atenția! ”O să ajungă la cea mai bună echipă”
Altfel, antrenorul celor de la FCSB, pare că devine un nume atractiv pe piața antrenorilor. Cel puțin asta susține Mihai Stoichiță (70 de ani), directorul tehnic al Federației Române de Fotbal.
Cluburi de top din Cipru au fost impresionate de munca lui Charalambous și au cerut deja informații despre antrenorul campioanei din SuperLiga.
Oficialul de la Casa Fotbalului susține că ciprioții vorbesc la superlativ despre Charalambous, care, ce-i drept, este și conaționalul lor.
”Îmi e frică să nu-l ceară ăștia din Cipru pe Charalambous. Am vorbit acum 10 zile ca să aflu diferite lucruri de principiu și prietenii mei din Cipru mi-au spus că toată lumea vorbește la superlativ de acest băiat, de Elias Charalambous. E și normal, e de-al lor și e antrenorul FCSB-ului.
Toată lumea vorbește de el acolo la ei. Cele mai importante echipe de acolo sunt APOEL, Omonia, Apollon, AEL Limassol și Anorthosis. Acum se pare că a crescut foarte mult Pafos, fosta campioană, și Aris Limassol.
E un fotbal aparte acolo în Cipru. Au început să vorbească frumos de el și se interesează să-l ia. El a jucat în Grecia, este cunoscut și acolo. Cred că probabil o să ajungă la cea mai bună echipă din Cipru”, a declarat Stoichiță, conform fanatik.ro.
Etichete: elias charalambous , octavian popescu , charalambous fcsb , fcsb - buzau 2-1 video , charalambous popescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții